educatia

Chiar dacă educația în România este gratuită, în doar opt ani, costurile ascunse ale educaţiei s-au dublat. De la 1.490 lei per copil au ajuns la 3.093 lei, potrivit ultimei cercetări realizate de Salvaţi Copiii România.

Acești bani sunt suportați din bugetul părinților. Copiii care provin din familii care nu își permit aceste cheltuieli sunt discriminați din start.

Cu o săptămână înaintea începerii unui nou an şcolar, suma pe care părinţii trebuie să o aloce suplimentar este de 3.093 de lei costă anual. Atât costă educaţia „gratuită” a copilului.

„Copii mari, costuri pentru educație mari”

În ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în gimnazial 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei.

Cei mai mulţi bani se duc pe materiale didactice – rechizite, dotarea sălilor de clasă, manuale.

De asemenea, părinţii sunt nevoiți să dubleze şi efortul pedagogic, prin meditaţii contra cost.

Faţă de 2010, procentul celor care apelează la meditaţii plătite la materiile studiate în şcoală a crescut de la 24% la 40%. Costul acestora a crescut şi el, pe măsura inflaţiei: de la aproximativ 1.350 de lei media anuală în 2010, la peste 1.850 lei în 2018.

Fondul clasei, o constantă în educația românească

58% dintre părinți încă mai plătesc fondul clasei, procentul fiind în scădere față de 2010 când era 72%. Cei ai mulți dintre părinți nu sun consultați asupra destinației acestor bani.

28% dintre părinți au de achitat și un fond al școlii, ceea ce majorează semnificativ costul educației.

90% dintre părinţii ai căror copii sunt înscriși în programe afterschool, suportă integral costurile, indiferent că sunt desfăşurate în instituţii publice sau private.

Copiii vulnerabili au la dispoziție programul „Şcoala după şcoală”, prin care li se asigură asistenţă pedagogică, psihologică. Aproximativ 25.000 de copii au beneficiat de programul „Şcoala după şcoală”, desfăşurat de Salvaţi Copiii România, până în prezent.

Din experienţa Organizaţiei Salvaţi Copiii, integrarea în programul Şcoala după Şcoală are un impact pozitiv clar asupra succesului şcolar al copiilor.

Accesul limitat la programe de suport educaţional agravează fenomenul copiilor rămaşi în afara şcolii, în contextul în care România rămâne printre ţările fruntaşe la acest capitol, cu un procent de 12,1, îngrijorător la nivel european, potrivit raportului End of Childhood Index, al organizaţiei internaţionale Save the Children.