alin tise banner
copii din Apuseni

Pedalează și ajută copiii din Munții Apuseni!

Liberty on Bike promovează pasiunea pentru mișcare și implicarea în comunitate. Evenimentul își propune să susțină copiii din satele din Munții Apuseni.

Se va organiza un strângere de fonduri, iar cicliștii vor putea dona pentru ca un copil să aibă o bicicletă.

„Liberty on Bike este ocazia de a te bucura de mișcare, de spiritul de competiție. Dar este și ocazoa de a ajuta. Poți oferi unor copii mai mult decât un mijloc de transport, pasiunea pentru ciclism. În edițiile trecute, am oferit în jur de 30 de biciclete unor copii din sate greu accesibile din Munții Apuseni. Anul acesta, ne propunem să continuăm campania socială și să strângem fonduri pentru cel puțin 15 biciclete”, a declarat Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park Cluj.

În cele trei zile Liberty on Bike, între 21 și 23 septembrie, participanții vor putea alege curse cu grad de dificultate crescător: Criteriul Companiilor, Gentlemen’s Race și Gran Fondo.

Criteriul Companiilor, care are loc vineri, 21 septembrie, este o cursă organizată pentru angajații companiilor din cadrul parcului tehnologic.

Clujenii cicliști, începători sau experimentați, sunt invitați să se înscrie la Gentlemen’s Race, sâmbătă, 22 septembrie, și la cursa montană Gran Fondo, duminică, 23 septembrie. Gentlemen’s Race este o cursă de echipă, pentru care înscrierea se face individual, pe site-ul Tura de Noapte. Echipele sunt stabilite prin tragere de sorți, pentru a lega noi prietenii pe două roți.

Cursa de GranFondo înseamnă un traseu de aproape 120 de kilometri, realizat cu scopul de a descoperi peisajele minunate din zona de munte a județului Cluj (Beliș, Mărgău, Sâncraiu, Călățele și Mănăstireni).

Programul complet este disponibil pe site-ul Tura de Noapte.