Directorul adjunct al OPC Cluj, Mircea Radu a declarat că au fost închise aproximativ 20 de restaurante din zona food-court, iar conducerea mall-ului a fost amendată cu 30.000 de lei. El a adăugat că restaurantele vor fi redeschise doar după ce întreaga zonă va fi igienizată şi deratizată.
Până în prezent, conducerea mall-ului clujean nu a oferit nicio explicaţie oficială în legătură cu această situaţie.
Toate restaurantele din zona de food court de la Vivo Mall Cluj au fost închise, în această după-amiază, după un control al Protecţiei Consumatorilor.
Inspectorii OPC s-au deplasat la restaurantele din mall, unde au descoperit colonii de gândaci, „atât vii cât şi morţi”, după cum informează presa locală.
Inspectorii au închis toate restaurantele.
Restaurantele nu mai pot fi deschise până când întreaga zonă nu va fi igienizată şi deratizată, a mai informat presa locală miercuri seară.

Sursa: AntenaSatelor.RO