Clujenii solicită linie de transport expres între aeroport și oraș

Clujul se mândrește cu al doilea Aeroport din țară ca și număr de pasageri, după București. Cu toate acestea transferul de la și spre Aeroport este în continuare deficitar și se face de cele mai multe ori cu taxi-ul sau cu mașina personală. Cele două linii de transport care asigură legătura cu orașul nu sunt eficiente, iar aeroportul are nevoie de o linie de transport specială care să asigure transportul călătorilor în funcție de orarul zborurilor.

Clujenii solicită linie de transport expres

Clujenii sunt nemulțumiți de transportul în comun care asigură legătura dintre Aeroport și oraș. Aceștia consideră că este nevoie de o linie specială care să fie corelată cu orarul zborurilor.

”Cred că ar fi normal și util ca și cetățenii care ajung în Cluj la ora 00:50 (Londra) sau 00:55 (Munchen) să poată beneficia de transport în comun pe anumite linii, așa cum este normal și firesc în orice oraș civilizat. Hai să mai reducem din poluare!”

”In toate aeroporturile Europei civilizate, autobuzul de oras are statie la terminalul sosiri. La noi de ce nu se poate? Trebuie sa cari bagajul vreo 300 m. Lipsa orarelor de circulatie amplasate in statii si faptul ca acestea nu se respecta sunt alte doua probleme pe care doresc sa vi le semnalez”.

”Nu este admisibil ca un aeroport cu peste 1 milion pasageri anual sa nu aiba legatura de transport in comun cu orasul. Compania de transport, aeroportul sau primaria( prin alte companii de transport) ar trebui sa asigure o linie rapida de tip AEROPORT BUS cu program corelat cu orarul de zbor (dimineata de la ora 4.30 si noaptea pana la ora 1), cu cateva statii in zona centrala”.

Linia 5 trebuia să fie linie expres

În 2013, odată cu finalizarea sensului giratoriu a fost introdusă linia de troleibuze 5. Aceasta trebuia să fie o linie expres, cu câteva opriri, însă la solicitarea cetățenilor a fost transformată în linie de transport clasică ce oprește în fiecare stație.

”Ca urmare a finalizării lucrărilor la sensul giratoriu de la Aeroport, RATUC Cluj –Napoca infiinteaza linia expresa de troleibuz nr 5 care va asigura legatura intre Aeroportul International „Avram Iancu” Cluj-Napoca, centrul municipiului si Gara CFR Cluj”, suna la acea dată anunțul făcută de CTP.

Ulterior însă, troleibuzul a început să oprească în toate stațiile, crescând astfel timpul de deplasare dinspre și spre aeroport.

”Daca o fi vrut să fie expres ar fi trebuit să oprească doar la aeroport și la gară, sau în cel mar rău caz și in centru, la Sora să zicem. Foarte rapid tot nu poate fi troleul fiindcă dacă de la IRA încolo ajunge chiar după un alt troleu, chiar daca linia 5 nu oprește peste tot, celălalt troleibuz va opri și tot va trebui sa oprească și acesta”, potrivit unul clujean

”N-are cum fi linie expres, fiind troleibuz nu poate depăși alte troleibuze, așa că oricum nu mergea mai repede. Trebuia băgate autobuze dacă se voia așa ceva”.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii