Cluj-Napoca are chirii mai mari decât Bucureștiul

Începând din 2015, chiriile din marile orașe ale țării au revenit, potrivit datelor Imobiliare.ro, pe o traiectorie general crescătoare. Și anul acesta, așteptările proprietarilor manifestă aceeași tendință de creștere față de cel precedent, astfel că prețurile actuale se situează, per ansamblu, la cel mai ridicat nivel din 2012 încoace. Ca și în materie de vânzări de apartamente, Bucureștiul se află în strânsă concurență cu Cluj-Napoca la capitolul cele mai mari prețuri, capitala Transilvaniei reușind să surclaseze cel mai mare oraș al țării în cazul a două dintre cele trei categorii de apartamente analizate. Analiza de mai jos ia în calcul chiriile medii solicitate în luna iunie în anii 2017, 2016 și 2012.

„La finalul verii, când cererea este cu 15-20% mai ridicată decât în restul anului, încercăm să îi ajutăm pe chiriași reunind cele mai bune oferte într-un târg online de chirii. Am selectat peste 8.500 de anunțuri active în marile centre universitare ale tării: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, dar și Brașov și Constanța, accesibile la www.imobiliare.ro/targuldechirii. Ofertele incluse în târg au fost selectate în funcție de o limită superioară de preț – 300 de euro pe lună pentru garsoniere, 400 de euro pe lună pentru apartamentele cu două camere și, respectiv, 500 de euro pe lună pentru cele cu trei camere, toate ordonate după distanța față de facultăți.”Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

București:

În Capitală, chiria medie cerută pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, față de 218 euro pe lună în 2016 și, respectiv, 222 euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, față de 298 de euro pe lună anul trecut și 303 euro pe lună în 2012. Pentru locuințele tricamerale, prețul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma de 378 de euro pe lună valabilă anul trecut, dar mai puțin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitați în 2012.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, costul pentru o unitate locativă monocamerală a scăzut ușor față de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună. Pe de altă parte însă, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu două camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, față de 243 de euro pe lună în 2016 și 241 de euro pe lună în 2012. Locuințele cu trei camere au acum un preț mediu cerut de 320 de euro pe lună, în creștere de la 299 de euro pe lună anul trecut și 309 euro pe lună în 2012.

Cluj-Napoca:

În orașul de pe Someș, datele Imobiliare.ro arată că bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, față de 204 euro pe lună în 2016 și 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preț mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creștere de la 311 euro pe lună anul trecut și de la 298 de euro pe lună în urmă cu cinci ani. Nu în ultimul rând, locuințele tricamerale au ajuns anul acesta la 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 și circa 390 de euro pe lună în 2012.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii