La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 18.50, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Floreşti, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

*****
ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR, LA CLUJ-NAPOCA

În perioada 22 – 26 noiembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca, în colaborare cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliție Locală Cluj-Napoca, au organizat acțiuni pentru impunerea respectării circulaţiei pe benzile dedicate transportului în comun.

Activităţile desfăşurate de către poliţişti au condus la aplicarea a 65 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au ales să circule pe banda de circulaţie destinată mijloacelor de transport în comun.

***

La data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţiile 1,2,3,4,5 şi 7 Poliţie, au desfăşurat o acţiune pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea infracţiunilor stradale.

Acţiunea a fost concentrată în zona străzilor Platanilor și Calea Dezmirului.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 96 de persoane, context în care poliţiştii au identificat un tânăr de 24 de ani, din Cluj-Napoca, pe numele căruia exista un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

*****
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, LA TURDA

La data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Turda au organizat şi desfăşurat o acţiune având ca scop asigurarea şi menţinerea unui climat de siguranţă publică pe raza de competenţă.

În cadrul acțiunii, au fost confiscate 45 de pachete de țigări de la două persoane care intenționau să le comercializeze în mod ilegal în piața centrală. Cele două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Activităţile desfăşurate au condus la identificarea unui minor de 16 ani, din municipiul Turda, pe numele căruia exista o sentinţă penală prin care s-a dispus măsura internarii într-un centru educativ pe o perioada de 1 an şi 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.