alin tise banner
incendiu autocar

Autocar cu 29 de pasageri a luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un autocar care transporta 29 de oameni către o cabană din zona Izvoru Crișului, județul Cluj.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că focul a fost lichidat de pompieri în 20 de minute.

„Un incendiu a izbucnit, vineri, la bordul unui autocar în localitatea Izvorul Crișului, 29 de pasageri fiind evacuați de șofer când a simțit miros de fum. Nu s-au înregistrat victime. A intervenit o autospecială de stins incendii de la Detașamentul de Pompieri Huedin și una a Serviciului voluntar pentru situații de urgență a Primăriei Izvoru Crișului. Operațiunea de stingere a focului a durat 20 de minute”, a spus Biriș.

Autocarul transporta un grup organizat pentru un sejur la o cabană.

Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune tehnică la alternatorul din blocul motor al autocarului.