Au fost modernizate conductele de gaze naturale din Viișoara, Ceanu Mare și Triteni

Creşterea siguranţei şi a calităţii serviciilor de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice sunt principalele obiective ale investiţiilor derulate an de an de către compania Delgaz Grid în cele 20 de judeţe în care este activă.

Astfel, anul trecut, compania de distribuţie de gaze naturale şi electricitate a Grupului E.ON în România, a investit circa 9.5 milioane de lei pentru modernizarea a peste 34 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale din judeţul Cluj. Cele mai importante investiţii au fost derulate în municipiul Cluj-Napoca şi localităţile Viişoara, Ceanu Mare şi Triteni.

În municipiul Cluj Napoca compania a înlocuit peste 10 kilometri de conducte şi branşamente, fiind investite 5.25 milioane de lei, ceea ce reprezintă peste 50% din valoarea totală a investiţiilor la nivelul judeţului. A fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale care deserveşte consumatorii de pe mai multe străzi din municipiu, printre care menţionăm: str. Fierului, Magaziei, Rarău, Ţebei, C. Dobrogeanu Gherea, Eroilor, Regele Ferdinand, Croitorilor, Cucului, Dacia, Callatis, Trandafirilor, Anatole France, C.A Rosetti, Dornei şi Lăpuşului.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Alte proiecte de investiţii au vizat reţeaua de distribuţie din localitatea Ceanu Mare unde au fost reabilitaţi 12 km de conducte şi branşamente, localitatea Triteni, peste 7.5km şi localitatea Viişoara, peste 3km.

« Clienţii sunt prioritatea noastră şi ei sunt cei care vor beneficia de efectele modernizării infrastructurii de distribuţie. Investim an de an sume importante, iar reuşita noastră înseamnă să avem tot mai mulţi clienţi care se bucură de confortul dat de gazele naturale sau electricitate, asigurate la parametri superiori de calitate. Vom continua să investim masiv chiar dacă uneori aceasta poate însemna şi unele inconveniente pentru cetăţeni, însă important este că în urma acestor lucrări se obţine siguranţă şi confort », declară dl. Csulak Ferenc, Director General Delgaz Grid.

Pentru anul în curs, compania Delgaz Grid şi-a propus să demareze modernizarea circa 43 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale în mai multe localităţi ale judeţului Cluj, fiind alocat în acest scop un buget în valoare de peste 9 milioane de lei. Se are în vedere demararea unor lucrări noi de investiţii în municipiul Cluj-Napoca, precum şi în localităţile Pădureni şi Tritenii de Sus.

Pentru municipiul Cluj-Napoca, planurile de investiţii constau în înlocuirea a aproximativ 24.5 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale, valoarea investiţiilor fiind estimată la peste 5.75 milioane de lei.

În total, anul trecut Delgaz Grid a investit circa 450 milioane de lei, aceasta fiind cea mai mare sumă alocată în acest scop de la intrarea pe piaţa românească a Grupului E.ON, în anul 2005. Pentru 2018, Delgaz Grid şi-a propus să investească peste 494 milioane de lei, destinaţi în cea mai mare parte modernizării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Totodată, compania va continua să deruleze campanii de informare a populaţiei privind utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a surselor de energie.

Delgaz Grid, companie din cadrul Grupului german E.ON, deserveşte peste 3 milioane de clienţi.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare