Alexandru Rafila răspunde acuzațiilor despre tatăl său. „Nu sunt de acord cu ce a făcut el, nu există nicio scuză pentru apartenența la Securitate”

Speculațiile care au avut loc în presă în legătură cu apartenența tatălui a celui ce reprezintă România în cadrul OMS, Alexandru Rafila, se adeveresc. Acesta a colaborat cu Securitatea, iar informațiile aflate de public după cooptarea lui Rafila de către PSD au fost comfirmate.

În cadrul B1 TV, noul membru PSD a spus că a comdamnat tot timpul colaborarea tatălui său cu Securitatea și a spus că nu există ”nicio scuză pentru apartenența la Securitate” pe care a catalogat-o ”absolut condamnabilă”.

Tata a lucrat până în iunie 1949 în Securitate. Eu am aflat despre aceste lucruri când eram student, nu știu foarte multe. Da, este adevărat. Dincolo de lucrurile pe care le-a făcut tatăl meu și cu care eu nu sunt de acord, colaborarea cu Securitatea este absolut condamnabilă.”

Totuși, nu tot ceea ce a circulat în spațiul public este adevărat: „Foarte multe dintre informații nu sunt adevărate. Tata a terminat Medicina în 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceți referință s-au petrecut în 48-49. Bunicul meu a fost prizonier în Rusia și s-a întors cu un copil, tatăl meu. În Memorialul Durerii nu a fost obiectiv cu tatăl meu.”, declară Rafila.

Șeful OMS România dezminte și faptul că tatăl lui a participat la masacrul țăranilor spunând că: „Moartea țăranilor s-a întâmplat după ce tatăl meu a fost dat afară din Securitate, a fost dat afară și de la Medicină pentru că a fost considerat element dușmănos. El nu a fost implicat în acel masacru. Sunt afectat emoțional, nu văd unde este vina mea (…) Nu încerc să îi găsesc nicio scuză”.

Latest articles

Related articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.