Jandarmii clujeni au reținut, marți seara, o persoană, presupus traficant de droguri, în zona Pieței Mihai Viteazu din Cluj-Napoca.
Jandarmii l-au identificat datorită comportamentului ciudat al acestuia, iar după percheziții s-a descoperit că presupusul traficant avea asupra lui 5.500 de euro cash și 10g de canabis.
„În seara zilei de 15.09.2020, un echipaj de intervenție din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, aflat in patrulare, a depistat, în zona Pieței Mihai Viteazul, o persoană ce manifesta un comportament suspect.
În urma controlului corporal sumar efectuat de către jandarmi, s-a găsit asupra sa o cantitate de peste 10 g de substanțe vegetale de culoare brun vărzui, declarate ca fiind canabis, împreună cu suma de 5.500€.
A fost anunțat procurorul DIICOT de serviciu, fiind dispusă ridicarea sumei de bani și a cantității de substanțe, încheierea actului de sesizare și înaintarea acestora spre B.C.C.O”, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop”, din Cluj-Napoca.