Iohannis a promulgat legea care introduce cartea electronică de identitate. Va putea fi emisă inclusiv pentru minorii de orice vârstă

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, luni, printre altele, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români (PL-x 575/11.12.2017). Acesta conține și introducerea semnăturii electronice și a cărții electronice de identitate, ce va putea fi emisă pentru persoane de orice vârstă.

„Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, arată actul normativ promulgat de şeful statului.

De asemenea, „în cazul minorului care se află, în condiţiile legii, într-un serviciu social, public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă”.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Potrivit altor modificări din lege, cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi în sisteme informatice ale altor instituţii publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile legii.

„Prin autentificare se înţelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă legal un anumit set de date create în acest scop să se identifice într-un sistem informatic, în interes propriu sau în relaţia sa cu persoane juridice de drept public ori de drept privat”, mai indică legea promulgată.

Sursa foto: Romania Insider.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii