30 de copaci doborâți și 110 acoperișuri afectate, în urma vijeliei de ieri

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 62 de localităţi din 17 judeţe afectate de ploi torenţiale şi vijelii, în urma cărora peste 170 de arbori au fost doborâţi, mai multe locuinţe şi curţi au fost inundate şi zeci de acoperişuri au fost afectate.

Potrivit IGSU, cele mai multe situaţii de urgenţă s-au înregistrat în judeţul Cluj, unde pompierii militari au intervenit pentru îndepărtarea a 30 de copaci şi pentru evacuarea apei din 10 locuinţe şi trei subsoluri.

Din cauza vântului puternic, au fost afectate parţial 105 acoperişuri de case şi cinci acoperişuri ale unor blocuri.

La nivelul judeţului Cluj, în urma fenomenelor meteo periculoase manifestate in data de 03.09.2017, au fost semnalate:

Ø 14 case sau subsoluri inundate, din care  4 în Cluj-Napoca, 8 în Floreşti, 1 în Huedin şi 1 în Câţcău;

Ø 17 acoperişuri afectate, din care 2 în Cluj-Napoca, 6 în Dej (la o casă şi 5 blocuri), 1 şcoală în Gherla, 1 cămin cultural şi 7 case în localitatea Cetan;

Ø 30 situaţii privind copaci căzuţi, dintre care 6 în Cluj-Napoca, 5 în Dej, 12 în Căşeiu, 4 în Câţcău, 1 în Panticeu şi 2 în Floreşti;

Ø 14 situaţii privind stâlpi electrici sau de telefonie doborâţi, din care 5 în Cluj-Napoca, 1 în Dej, 1 în Floreşti, 6 în Câţcău şi 1 în Chiuieşti.

În urma fenomenelor meteo periculoase manifestate in ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție ale I.S.U. Cluj au gestionat 41 de solicitări ale cetăţenilor, după cum urmează:

Ø 11 intervenţii în municipiul Cluj-Napoca din care: 5 intervenţii pentru degajarea copacilor/crengilor căzuţi/căzute, 3 intervenţii la acoperişuri, 2 intervenţii privind cabluri electrice căzute şi 1 intervenţie privind un stâlp căzut;

Ø 11 intervenţii în municipiul Dej din care: 6 degaiări de elemente de construcţie, 1 stâlp din lemn căzut, 4 copaci căzuţi;

Ø 7 intervenţii în comuna Floreşti din care: 6 inundaţii şi un stâlp din lemn căzut;

Ø 1 intervenţie pentru evacuarea apei în oraşul Huedin;

Ø 1 intervenţie pentru degajarea unui copac căzut pe casă în localitatea Căşeiu;

Ø 1 intervenţie privind un copac căzut în localitatea Câţcău;

Ø 1 intervenţie privind  copaci căzuţi pe stradă în localitatea Chiuieşti;

Ø 1 intervenţie pentru degajarea unui copac căzut pe casă în localitatea Coplean;

Ø 1 intervenţie pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil în localitatea Gârbău;

Ø 1 intervenţie privind un copac căzut în localitatea Jucu;

Ø 1 intervenţie privind  copaci căzuţi pe stradă în localitatea Leurda;

Ø 2 intervenţii privind copaci căzuţi pe două case în localitatea Rugăşeşti;

Ø 1 intervenţie privind stâlp căzut în localitatea Viştea;

Ø 1 intervenţie la acoperişul căminului cultural din localitatea Cetan.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii