Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, într-o conferință de presă că în acest moment România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin, astfel că din 28 ianuarie se amână cu 10 zile toate persoanele programate care deservesc activități esențiale și care nu au boli cronice sau nu au mai mult de 65 de ani.
Reprogramarea se va face automat în platformă.
Valeriu Gheorghiță a explicat că este vorba despre o perioadă de 10-14 zile, care include 35.000 de persoane.
G4Media.ro a transmis LIVE declarațiile.
Valeriu Gheorghiță:
Obiectivul pentru etapa unu a fost atins – peste 90% din persoanele eligibile din sectorul medical
Etapa a doua – 175.103 pacienți peste 65 ani și cu boli cronice, plus 56.999 din activitățile esențiale.
Programările până pe 15 aprilie sunt ocupate 1,8 milioane locuri pentru vaccinare. 73% din locuri sunt ocupate de persoane cu boli cronice sau persoane peste 65 de ani.
La acest moment, numărul centrelor de vaccinare: 583 de centre active, dintre care pentru etapa I sunt 269 de centre. Pentru etapa a doua sunt 212 centre cu 337 de fluxuri, adică peste 20.000 de locuri. Mai sunt 60 de centre din rețeaua MApN, cărora le revin 1000 de doze pe zi, plus centrele MAI tot cu 1000 de doze zilnic.
784.349 de doze de la Pfizer au fost recepționate. Au fost distribuite 610.433 de doze.
1249 de doze au fost irosite din motive care presupun abateri de la lanțul de frig, deteriorarea flacoanelor, reconstituirea incorectă.
Mai sunt 14.000 de doze de la Moderna. la finalul lunii vor mai veni 21.000 și avem prromisiunea pentru februarie pentru încă 53.000 de doze.
Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că într-o săptămână am recepționat cu 53% mai puține doze decât trebuia, adică cu peste 90.000 mai puțin. Soluția noastră: începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane.
Practic persoanele programate în intervalul 28 ianuarie – 11 februarie se translatează cu zece zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie în ordinea programării iniţiale. Se menţine acelaşi ritm de vaccinare cu doza 1 pentru restul persoanelor programate ceea ce înseamnă 176.861 de persoane. La acest deficit de doze noi avem calculat un procent de 10% doze suplimentare tocmai pentru a asigura acest procent de persoane care nu sunt programate şi fiind reprezentate de excepţii menţionate
Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare.
Numărul dozelor care va reveni României în etapa a doua de livrări va fi semnificativ mai mare. Încă nu avem un calendar.
Ne menținem obiectivul ca, până la sfârșitul lunii martie să vaccinăm 1,2 milioane de persoane.
Secretarul de stat Andrei Baciu:
Până la sfârșitul lunii martie trebuie să vină restul de doze până la 2,5 milioane de la Pfizer și 430.000 de la Moderna.
Dacă se aprobă vaccinul AstraZeneca, până la finalul lunii martie ar trebui să primim încă 1,2 milioane de doze.