Quercetina are actiune anti-coronavirus
Quercetina este un compus care se regaseste din abundenta in natura in diverse fructe si legume. Quercetina face parte din clasa bioflavonoidelor, un grup de

Numărul românilor care se vaccinează zilnic s-a redus la aproape jumătate, într-o săptămână. Au fost puțin peste 54.000 duminică, față de peste 101.000 – cu
Românul Cornel Amariei, fondator al companiei .lumen, se află printre cei cinci finaliști ai programului Global Business Hall of Fame by JA Worldwide, la categoria

Primarul Clujului, Emil Boc, are programat rapelul la începutul săptămânii următoare. El a declarat că se va vaccina cu serul Astra Zeneca, dacă până atunci

În contextul noilor restricții anunțate joi seara de la nivel central, primarul Emil Boc recomandă autorităților publice și firmelor să permită angajaților să lucreze mai

Reprezentanții Colegiului Medicilor Bihor au luat decizia să nu o sancționeze pe Flavia Groșan și să îi permită acesteia să își continue activitatea. În momentul

Primarul Emil Boc a spus că este tot mai clar că pașaportul de vaccinare va intra în vigoare și va deveni obligatoriu. ”Până la urmă

Primele doze de vaccin AstraZeneca sunt distribuite duminică în ţară, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV). Potrivit CNCAV,

Firmele româneşti din industria textilă, certificate să producă măşti de protecţie, nu au primit nicio comandă de la statul român pentru aceste produse, astfel că

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, într-o conferință de presă că în acest moment

Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, a făcut publică dovada vaccinării. Aceasta a postat pe pagina sa de socializare o fotografie cu dovada vaccinării anti-COVID, alături

Președintele Klaus Iohannis a fost, vineri, în vizită la Centrul naţional de stocare a vaccinurilor antiCOVID-19 din cadrul Institutului “Cantacuzino”. El a fost însoțit de

Beneficiile activităților fizice și a sportului, în general, au fost studiate și demonstrate de-a lungul timpului. Astfel, s-a demonstrat că sportul face parte din structura
Prefectura Cluj a luat o decizie de ultimă oră în contextul coronavirus pentru a reduce numărul de îmbolnăviri. Din cauza ratei de incidență de 1,5
În marile orașe din țară, printre care se află și Clujul, secțiile sunt pline, iar cazurile în creștere. Medicii specialiști atrag atenția și spun că
Medici ai Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara spun că alegătorii pot să meargă liniștiți la vot cu condiția de a respecta