main

Consiliul Judeţean Cluj invită iubitorii sportului la două confruntări sportive de mare angajament care vor avea loc pe Cluj Arena în data de 13 – 14 aprilie.

Se vor disputa pe Cluj Arena două partide importante ale cluburilor clujene C.F.F. Olimpia şi C.S. Universitatea. Sâmbătă, 13 aprilie, la ora 15,00 va avea loc meciul de fotbal feminin dintre campioana naţională Olimpia Cluj şi FCM Târgu-Mureş, meci contând pentru etapa a II-a a play-off-ului Ligii I. Duminică, 14 aprilie, la ora 14,00 va fi partida de rugby dintre Universitatea Cluj şi CSM Bucureşti, parte componentă a etapei a IV-a a Super Ligii Naţionale de rugby.

Tinerii sub 18 ani vor beneficia de acces gratuit la ambele partide, pe baza carnetului de elev, invitaţiile fiind distribuite la casele de bilete ale stadionului. În acelaşi timp, preţul biletelor pentru persoanele peste 18 ani este de 10 lei.

“Invităm pe această cale toţi clujenii, iubitori ai sportului, să vină pe Cluj Arena şi să încurajeze din tribune, în număr cât mai mare, sportivii clujeni componenţi ai celor două echipe de marcă ale noastre, aceşti adevăraţi ambasadori ai judeţului care contribuie prin prestaţia lor la obţinerea unui plus de imagine atât pentru echipele pe care le reprezintă cât şi pentru judeţul nostru. Partidele pe care le vom găzdui la sfârşitul săptămânii pe Cluj Arena şi pentru care am decis să asigurăm accesul gratuit pentru tinerii sub 18 ani şi, respectiv, să oferim bilete la preţuri extrem de accesibile pentru ceilalţi spectatori, se înscriu într-o campanie mult mai amplă de promovare a sportului clujean, campanie derulată de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Cluj Arena şi prin care se doreşte atragerea unui număr cât mai mare de spectatori la evenimentele sportive disputate pe Cluj Arena” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Ionela Romaniuc

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.