Ziua pamflet

Bibi Lică Hoandră, patronul de la Ziua de Cluj, rămâne Dumnezeul şarlatanilor. De fapt, istoria lui de ţepar a început chiar de la propriul botez, conform autobiografiei sale. „Am crezut că cel care vroia să mă bage cu căpăţâna în căldare e vidanjeurul de la Apă şi Canal, îmbrăcat în salopetă neagră. „Dă, bre, Dorele, comisionu’” au fost primele mele cuvinte. Apoi am furat cutia milei.”, scrie Hoandră în volumul „Viaţa ca o şpagă”.

Acum câteva zile, Bibi Lică a auzit un dialog în redacţie.
-Tu, da’ ce profi ne înmuiază Hoandră. De o juma de an, nu mi-o dat leafa, îi zicea o jurnalistă colegei sale.
– Ihî, a spus cealaltă. De-atâta sex oral nu am avut timp şi spaţiu să mănânc nimic de trei zile.

Ce s-a gândit Bibi, când le-a auzit? „Vă dau buze în loc de bani, hihihi! Să-mi placă mai dihai prelucrarea fără aşchiere…” Astfel a ajuns Hoandră să facă reclamă „Botox”. În plus, oferă şi un acid binecuvântat de sexoşi. (Reclama e cea pe banda roşie deasupra numelui publicaţiei, la începutul acestei postări)

Din câte ştiu eu. Bibi Lică, de obicei, se ocupă cu bartere. Adică. El îi face furnizorului publicitate şi, în contrapartidă, primeşte Botox în trei zone din fizic. Angajaţii lui, la cerere, beneficiază de barterele lui Hoandră. Aşa că, dacă vedeţi nişte botoxaţi prin oraş, sunt redactorii de la Ziua de Cluj.
 
Acum, în reclamă fiind vorba de trei zone, e clar că sloganul complet sună aşa (să ne scuze pretenţioşii): „Botox- 3 zone- Miuye, ţâţe, cur, ca pe Coasta de Azur.” Acolo îşi petrec concediile mogulaşii Hoandră şi Bogdan, de la Ziua de Cluj, pe banii redactorilor cărora nu le achită salariile. Săracii „zilieri”… Şi sodomizaţi, şi cu banii luaţi.  

Mă. Bibi Lică, schimbă numele ziarului, din Ziua de Cluj, în Ziua Îndrăgostiţilor.

Vox Botox

 

 Acest articol este un pamflet și trebuie trratat ca atare!

 

 

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.