Directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan a anunțat că a primit o adresă de la Ministerul Transporturilor pentru a face evaluarea primului tronson al centurii metropolitane, de la Gilău la sensul giratoriu de la Cora. Ulterior, ar urma să se realizeze și celălalt tronson, de la Cora la Apahida. În acest caz clujenii mai au de așteptat până la rezolvarea traficului din oraș.

”Am primit o adresă din partea Ministerului Transportului să facem o evaluare a studiului de fezabilitate ce vizează legătura de la Gilău până la DN1, urmând apoi și faza a doua anul viitor. Vom scoate la licitație această legătură.  Acest drum de legătură, față de vechea variantă, este de la Nodul de la Gilău de la Autostradă până la sensul giratoriu de la Cora. Practic, astfel se ocolește și Gilăul. Acest proiect se conturează, odată ce ne-a fost cerut bugetul necesar pentru demararea studiului de fezabilitate. Vorbim de faza I, 14,5 kilometri. Valoarea acestui proiect este de 138 de milioane de euro, fonduri nerambursabile. Important este că se demarează chiar și această fază I. Se rezolvă traficul pentru Florești- Cluj, dar nu ajută traficul din Cluj. După rectificarea bugetară cel mai probabil ne vor cere valoarea și pentru faza a doua. Orice proiect a cărui valoare este atât de mare, este fazat. Indiferent de Guvern, Clujul este prea important ca să fie neglijat”, a declarat Cecan la un post de radio local

Boc nemulțumit că nu a fost rezolvat mai întâi traficul din Cluj-Napoca

Demararea mai întâi a tronsonului de la Gilău la Cora îl nemulțumește pe primarul Emil Boc, chiar dacă astfel se rezolvă problema traficului pe cel mai aglomerat sector de drum din România, Florești-Cluj. Boc este nemulțumit de faptul că problema traficului din Cluj-Napoca nu a fost o prioritate.

”Din nefericire, în ultimii patru ani nu am avut gata nici o parte din autostradă care să ne ajute să ne dezvoltăm. Clujul a trecut de partea în care a scos traficul greu din oraș prin autostradă și centura Vâlcele-Apahida. Clujul este singurul oraș din România a cărui populație a fost în continuă creștere. Este un magnet pentru dezvoltarea economică. Astfel că prioritatea zero de nivel național este centura metropolitană a Clujului, ce vizează partea de sud a orașului. Centura metropolitană are traseul: Nodul de autostradă de la A3, pe malul Someșului 8,3 km până la Cora, de acolo este un pasaj suprateran peste DN1 până pe strada Bucium, la capătul liniei de tramvai, de acolo începe Centura de sud a Clujului prin Făget, traversează Calea Turzii, prin spate pe la Iulius Mall, pe la Selgros până în Apahida și se conturează legătura cu centura Vâlcele-Apahida”, potrivit lui Emil Boc.

Viceprimarul Dan Tarcea: Trebuia să se lucreze concomitent la cele două tronsoane

Dan Tarcea consideră și el că lucrările la centura metropolitană trebuiau să debuteze cu tronsonul doi, respectiv varianta de ocolire a municipiului Cluj-Napoca.

”Am încercat să prindem toată centura, nu doar prima parte. Din nefericire pentru Cluj aceasta nu este decât o rezolvare parțială a traficului. Se rezolva problema traficului dinspre Florești, însă nu și pentru cetățenii din Cluj-Napoca. Practic aglomerația din Cluj nu se rezolvă. Este un lucru foarte bun că se începe. Ne-am fi dorit să fie prinși banii pentru studiul de fezabilitate pentru tot traseul. Aceste lucrări sunt finanțate din fonduri europene, și dacă nu îi atragem până în 2021 în vom pierde. Dacă era prins tot proiectul am fi știut că poate fi finalizat până în 2012 și nu ar fi fost niciun risc să pierdem acești bani. Este un lucru bun pentru cetățenii din Gilău și Florești, dar îmi pare rău pentru clujeni că nu au și ei această șansă de a circula pe o variantă ocolitoare. Trebuiau să înceapă cu acest tronson din Cluj, mai ales că din declarațiile primarului din Florești, la mijlocul acestui an se încep lucrările la minicentura ce va lega Florești de Cluj, practic acolo se creează o mică variantă de decongestionare a traficului. Sau trebuia să se înceapă concomitent cu cele două sectoare”, a completat și viceprimarul Dan Tarcea