base boc

În urma rezultatelor Convenţiei PDL, Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat într-un mesaj pe facebook  că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl face să spună adio pentru totdeauna partidului care l-a consacrat.

Preşedintele a mai precizat că Partidul Democrat Liberal a urmat o direcţie democratică cât timp a ştiut de un lider autoritar, dar şi că se va dedica construcţiei unei unei alternative de dreapta „Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL”.

Acesta a mai precizat că rezultatul Convenţiei este datorat faptului că „50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului”.

„Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu” a încheiat Traian Băsescu mesajul prin care îşi ia adio de la PDL.

Vasile Blaga a câştigat preşedinţia PDL

Partidul democrat liberal s-a reunit la Romexpo, la Convenţia Naţională Extraordinară, pentru a-şi alege preşedintele. Elena Udrea, Vasile Blaga şi Monica Macovei au candidat pentru această funcţie. În urma rezultatelor, cu 2344 de voturi, Vasile Blaga a fost ales preşedintele democrat-liberalilor. Acesta a fost urmat de Elena Udrea care a obţinut  2014 din totalul de voturi şi de Monica Macovei care a obţinut 209 voturi.

În urma rezultatelor, Elena Udrea a cerut renumărarea voturilor exprimate de membrii partidului adunaţi la Convenţia PDL pe motiv că, deşi iniţial au fost anunţate că votează 4359 de persoane, în urma votului au rezultat 4615  voturi. Dintre acestea, valabil exprimte au fost 4567, iar anulate 48, conform spuselor lui Mircea Toader, preşedintele comisiei de numărare al voturilor.

„ Mai multe voturi nule au fost trecute în dreptul domnului Blaga. Ar trebui să se organizeze turul doi al Convenţiei. Dacă se organizează turul doi cred că voi câştiga” a declarat Elena Udrea.

În replică Vasile Blaga a precizat: „Înţeleg că este greu să pierzi. Eu nu am stat noaptea în hoteluri. Eu nu am fost nici în PSD nici în PNL, am fost doar în partidul ăsta.

Antonia Georgiana Duma

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.