Președintele Consiliului județean, Alin Tișe, atrage din nou atenția conducerii Aeroportului Internațional că potrivit legii aceștia sunt obligați să comunice Consiliului județean orice fel de informație li se solicită, inclusiv nivelul salariilor angajaților.

Vom reveni cu solicitările, există text de lege în care noi ar trebui să avem acces la orice informație. De exemplu salariile angajaților de la aeroport nu sunt confidențiale față de membri Consiliului județean. Nu există această prevedere că noi nu avem acces la salariile pentru o instituție căreia noi îi aprobăm bugetul. În răspunsurile Aeroportului ni se spune că nu avem acces la aceste informații pentru că sunt date confidențiale. Acestea nu sunt confidențiale față de noi, noi suntem AGA, sunt confidențiale față de terți. Membri Consiliului județean voteză organigrama și salarizarea. Vom face o ultimă încercare în acest sens să primim punctual acest răspuns”, a declarat Tișe.

De asemenea, Tișe vrea să știe în ce fel a fost folosită taxa de 0,25 euro/pasager ce avea ca și destinație îmbunătățirea condițiilor pentru persoanele cu dizabilități, dar și taxa de 5 euro/pasager destinată dezvoltării Aeroportului.

Există o hotărâte din 2015 prin care Consiliul județean aprobă un tarif special 0,25 eurocenți pentru fiecare pasager, bani pe care aeroportul trebuia să îi folosească pentru crearea de condiții speciale pentru persoanele cu dizabilități. Pentru acest lucru se solicită azi o parte dintre angajări. Întrebarea este dacă acei bani s-au încasat și ce anume s-a făcut cu acei bani, dacă ei s-au utilizat conform destinației aprobate în CJ Cluj. Solicit în regim de urgență destinația și modul cum au fost cheltuiți banii din această taxă, informația neregăsindu-se în buget. La fel și taxa de 5 euro/pasager, taxa de dezvoltare, ce s-a făcut și în ce fel s-au cheltuit banii. Este o sumă importantă, 5 euro raportat la 2 milioane de pasageri, o sumă uriașă pe care Aeroportul ar fi putut să o încaseze”, potrivit lui Tișe.

Consilierul județean Călin Tuluc a lecturat articolul din Ordonanța 109 în care se specifică obligațiia regiilor subordonate Cj Cluj să ofere toate informațiile care le sunt solicitate.

Articolul 57 din Ordonanța 109:

”Consiliul de Administrație sau directorul general, în cazul în care conducerea executivă este exercitată de către director, ori după caz directoratul, are obligația sa transmită Ministerului finanțelor Publice și după caz, autorității publice tutelare sau acționarilor trimestrial și ori de câte ori se solicită, analize, raportări și orice alte inforamții referitoare la activitatea intreprinderii publice în formatul și la termenele stabilite prin ordine sau circulare ale beneficiarului”

Am solicitat în fiecare ședință informații, solicitarea mea inițială era raportată la Aeroport, dar ideea este generală. Există obligație legală să ne comunicați nouă, beneficiarului orice infromații vă solicităm, în termenul pe care vi-l solicităm și în formatul pe care vi-l solicităm, nu cu trimitere la alte documente care nu ne-au parvenit nouă ci la alte instituții, nu cu trimiteri că ar fi date confidențiale. Noi în calitate de autoritate publică tutelară nu intrăm sub incidența regulilor privind confidențialitatea. Semnăm acel document privind confidențialitatea, dar nu puteți să refuza și să nu puneți la dispoziție acele informații. Revin cu solicitarea din ședința trecută, și vă rog nu prin referire la documente trimise anterior, ci în formatul pe care l-am solicitat să ne comunicați înformațiile pe care le-am solicitat. Dacă vă cer în fiecare ședință aceleași informații, aceleași informații integral vă rog să mi le comunicați, indiferent de docietate. Nu puteți să fiți scutiți în raport cu noi, altfel nu mai mă simt obligat să votez situațiile financiare în ultima zi în care trebuie votate, dacă nu primesc informațiile pe care le solicit”, a declarat Tuluc.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.