cheile turenilor

Turiștii se pot bucura începând de azi de Rezervația Naturală Cheile Turenilor, odată cu inaugurarea noului traseu de vizitare.

La eveniment au participat vicepreședintele Consiliul Județean Cluj, domnul Vákár István, directorul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, domnul Gheorghe Frățilă și primarul comunei Tureni, doamna Mănăilă Elena.

Parcurgerea Cheilor Turenilor era posibilă și până în acest moment. Accesul însă era unul extrem de dificil deoarece presupunea traversarea Pârâului Racilor de mai multe ori.

”Mă bucur că am reușit să fac traseul Cheilor Turenilor cu picioarele uscate. Acesta este diferența. Și până acum am făcut acest traseu, dar trebuia să intrăm în apă. Este deosebit, este o valoare pe care prea puțini o știu”, a declarat vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

Primarul comunei Tureni, Elena Mănăilă și-a arătat toată deschiderea pentru a susține în continuare dezvoltarea Cheilor Turenilor. Turiștii vor găsi la Centrul de Informare Turistică echipament adecvat.

”În calitate de gazdă mă bucur să fiți astăzi prezenți în comuna noastră. Iată că am reușit să dăm în funcțiune și centrul de informare turistică. Ce este și mai important este că alături de  Consiliul județean Cluj, care a înțeles că aceste Chei sunt un monument al naturii, pentru prima dată putem să mergem dintr-un capăt în celălalt ai Cheilor. În ceea ce mă privește pe mine sper să nu ne oprim aici, sunt foarte multe de făcut. Vom încerca să achiziționăm echipament pentru turiști care va putea fi găsit la Centrul de Informare Turistică Tureni”, a declarat primarul comunei Tureni.

Parcurgerea traseului de vizitare, în lungime de circa 1,6 km, se poate realiza în aproximativ 2,5 ore. Necesită folosirea unui minim de echipament (ham, lonje, cască) și vreme stabilă, fără risc de furtună – risc de viitură. Serviciul Salvamont-Salvaspeo Cluj recomandă turiștilor ca parcurgerea să se efectueze în circuit (punct albastru). Să pornească dinspre localitatea Tureni, să coboare prin defileu și să revină pe versantul stâng. Se include traseul tematic realizat în acest sens de Asociația Potaissa Turda.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.