apa potabila

Localitățile Bociu și Boteni din comuna Mărgău vor avea rețea de alimentare cu apă. În prezent, alimentarea cu apă în cele două sate este asigurată din fântâni sau izvoare în sistem de sursă independentă pentru fiecare gospodărie.

„Am semnat acest certificat de urbanism în regim de urgență întrucât creșterea calității vieții în mediul rural presupune, în mod obligatoriu, înființarea de asemenea rețele peste tot unde ele nu există”, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Clu.

Ținând cont de particularitățile amplasamentului, sistemul de alimentare cu apă  conceput de autoritățile locale, în lungime totală de 7.540 de metri, va cuprinde o singură rețea, prin captarea apei unui izvor amplasat la cota superioară a amplasamentului. Totodată, sistemul de alimentare va cuprinde gospodăria de apă – stația de potabilizare, un rezervor metalic de 100 de mc amplasat subteran iar adiacent rezervorului va fi amplasată camera vanelor.

Totodată, președintele Consiliului Județean a semnat și certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Zorenii de Vale, comuna Mociu. Astfel, pentru alimentarea locuitorilor cu domiciliul în partea stângă a DN16, direcția Mociu-Cămărașu, pentru care este necesară extinderea rețelei de apă existente, racordarea la rețeaua de apă se va face de la conducta de apă existentă în lungul DN 16, la km 27+935m, din căminele existente, care sunt prevăzute cu rezervă pentru extindere.