borhanci

Municipalitatea clujeană a anunțat că va demara un proiect de lărgire a străzii Borhanci și de realizarea a unui sens giratoriu la intersecția străzilor Borhanci, Romul Ladea și Brâncuși. Pentru derularea acestui proiect municipalitatea are nevoie de teren care aparține statului român, aflat în administrarea USAMV Având în vedere că pentru strada Bună Ziua, procedurile au durat 2 ani, prespectivele pentru Borhanci nu sunt favorabile.

Am avut o discuție cu rectorul de la USAMV, s-a arătat extrem de deschis. Au făcut o dezmembrare de carte funciară pentru a permite lărgirea, dar avem o problemă determinată de faptul că acel teren nu este în proprietatea USAMV, este doar în administrarea USAMV. Statul român, prin Guvern nu le-a dat dreptul de proprietate, ci doar de administrare. Astfel că, pentru orice se face acolo e nevoie de acordul Guvernului. Acest lucru îngreunează puțin procedurile. Căutăm și alte soluții alternative, legale. Juriștii au material să șucreze pe această temă. La nivel local nu există niciun impediment. USAMV au și ei teren acolo și au nevoie de lărgirea Borhanciului pentru a a avea acces direct la terenurile pe care le dețin. Proiectul este în lucru, s-au finalizat procedurile de cadastrare și delimitare a terenului necesar”, a declarat primarul Emil Boc.

Proiectele imobiliare mari din Borhanci vor rămâne blocate

Proiectele imobiliare ce presupun peste 20 de apartamente vor rămâne blocate până când se va realiza lărgirea străzii Borhanci.

”În continuare avem sugrumarea circulației la ieșirea din Borhanci și diminuarea intensității dezvoltării urbane pentru proiecte mari de infrastructură. Proiectele de peste 20 de apartamente au nevoie de studiu de trafic care ne arată că acea intersecție, Borhanci și Brâncuși este la capacitate de 100%”, a declarat Boc.

Pentru Strada Bună Ziua se așteaptă de doi ani începerea lucrărilor de lărgire

Statului român i-au trebui mai mult de doi ani să aprobe trecerea străzii Bună Ziua în proprietatea primăriei Cluj-Napoca și încă nu s-a primit documentul final. Pentru Bună Ziua municipalitatea a pregătit un proiect de lărgire a străzii.

Pentru Bună Ziua am așteptat doi ani să primim strada înapoi și nici astăzi Hotărârea de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial, chiar dacă a fost făcută cadastrarea, a fost făcut procesul verbal de predare-primire. Încă nu este semnat de CNAIR. Ultimul act care să ne permită să intervenim pe strada Bună Ziua nu este semnat. I-am invitat la Cluj, au venit, au fost în teren, au semnat procesul verbal aici la Cluj, dar trebuie semnat la Bucureși actul final de trecere a străzii în proprietatea primăriei. Dacă vom merge pe această cale și cu strada Borhanci sperăm să nu dureze atât de mult”, potrivit lui Boc.

Citește și:

Cartierul Borhanci este blocat. Autorizațiile de construire sunt suspendate