Sunteti aici:AdministrativPensiile speciale - informații de ultimă oră

Pensiile speciale – informații de ultimă oră

Publicat in data

Pensiile speciale vor fi incluse într-un pachet de măsuri privind modul în care banul public să fie cât mai bine cheltuit, care va fi discutat în prealabil în Guvern şi Coaliţie şi care trebuie corelat cu rectificarea bugetară, a declarat, miercuri seara, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.

„Partea cu pensiile speciale este una dintre măsurile pe care Ministerul Finanţelor Publice o va propune într-un pachet de alte măsuri cu privire la modul în care banul public să fie cât mai bine cheltuit, într-un mod cât mai eficient, cheltuit acolo unde produce valoare adăugată în economie.(…) Eu văd oarecum corelată, ca şi moment, discuţia pe acest pachet de măsuri cu partea de rectificare bugetară, pentru a şti foarte clar care dintre aceste măsuri vor fi acceptate la nivel de Coaliţie şi pentru care trebuie să reglementăm în acest sens şi al căror impact va fi luat luat în calcul pentru ce a rămas din an şi pentru anii care urmează. Adică unele se pot lua pe termen scurt, pe termen mediu sau pe termen lung. Dar va fi o discuţie pe întregul pachet de măsuri”, a explicat Teodorovici la România TV.

Întrebat dacă se va introduce o impozitare progresivă în ce privește pensiile de peste 10.000 de lei, ministrul Finanţelor a răspuns că sunt mai multe scenarii ce vor fi propuse spre discuţie.

„Toate aceste măsuri, printre care şi cea cu pensiile speciale, se vor discuta în prealabil la nivel de Guvern, la nivel de Coaliţie, pentru a ieşi clar cu măsurile care se acceptă a fi promulgate într-un viitor foarte apropiat. Sunt mai multe scenarii pe care noi, la Finanţe, le vom propune spre discuţie la Guvern. Va fi o situaţie foarte clară cu toate pensiile, şi cele pe bază de contributivitate şi cele speciale. Absolut toate aceste pensii cu număr, cuantumul lor, mai multe scenarii de lucru. Se va discuta în primul rând în Guvern, în Coaliţie, în cele două partide, pentru a ne putea asuma o măsură care poate va supăra în stânga şi dreapta(…) Nu discutăm acum cum să o aplicăm pentru că sunt mai multe scenarii de lucru”, a spus şeful de la Finanţe, subliniind că se discută inclusiv situaţia din administraţie de pensionări la o vârstă „foarte scăzută”, după care persoanele respective rămân în sistem pe un post de funcţionar.

El a adăugat că este vorba despre câteva măsuri care vor avea totul estimat, şi bugetul, şi impactul social, şi cel bugetar.

Întrebat dacă ia în calcul tăierea pensiilor „nesimţite”, de peste 20.000 – 30.000 de lei, Teodorovici a răspuns că se ia în calcul „absolut tot, inclusiv această variantă”.

Ministrul Finanţelor a precizat că orice astfel de măsură se va aplica ţinând cont de toate prevederile legale în vigoare.

„Nu vom propune o măsură care să fie atacabilă din orice punct de vedere, pentru că, altfel, nu poţi aplica o măsură dacă are aceste slăbiciuni din punct de vedere legislativ”, a mai spus Teodorovici.

El a menţionat că măsurile vor fi prezentate public înainte de a fi reglementate şi că este posibil ca, odată cu rectificarea bugetară, să fie făcut un act în prealabil în care să fie prinse unele dintre măsurile privind pensiile speciale.

„Unele dintre măsuri se pot aplica imediat şi este normal să le discutăm public, să le prezentăm public înainte de a fi reglementate. Este posibil ca odată cu rectificare bugetară să se facă un act prealabil în care se prind anumite măsuri, pe diferite zone. Atunci poate fi momentul în care unele dintre măsuri să fie prinse în acest act normativ. Dar, prealabil, obligatoriu trebuie să fie o prezentare publică a acestor măsuri, o justificare a acestor măsuri şi, desigur, o discuţie cu categoriile vizate. Nu va fi o surpriză, adică să legiferăm fără să fi prezent public, în prealabil”, a mai afirmat şeful de la Finanţe.

Agerpres

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...