Horia Nasra, președintele interimar al PSD Cluj, consideră că PNL Cluj trebuie să intre în stare de alertă, în frunte Alin Tișe și Horea Șulea pentru faptul că localități din județul Cluj sunt îngropate în gunoaie menajere, impotența administrativă a acestora generând criza gunoaielor din Cluj.

”Situația din FLOREȘTI este inacceptabilă și profund nedreaptă față de toți locuitorii zonei care sunt nevoiți să trăiască între gunoaie din cauza indiferenței și incompetenței Executivului liberal din cadrul Consiliului Județean Cluj, care în perioada mandatelor domnilor Alin Tișe, Horea Uioreanu, Mihai Seplecan, a blocat proiectul privind Centrul de Management Integrat al Deşeurilor”, potrivit lui Horia Nasra

Acest proiect trebuia finalizat în martie 2012. Valoarea investiției a fost de 108 milioane lei din care 98% fonduri europene, alocate prin Programul Operațional de Mediu, prin procedură necompetitivă, în toamna anului 2008. La mai bine de 4 ani de la data când trebuia să fie dată în funcțiune, proiectul nu este finalizat fără o perspectivă clară a momentului când va fi și terminat.

”Executivul liberal al Consiliului Județean Cluj trebuie să răspundă și pentru faptul că prin nefinalizarea acestui proiect până în decembrie 2015, tot ceea ce se va cheltui pentru finalizarea lucrării nu va mai fi considerată cheltuială eligibilă și va trebui suportată de clujeni prin bugetul Consiliului Județean iar tehnologia în baza căruia va funcționa CMID este oricum depăşită de mai bine de 10 ani” a declarat Horia Nasra, președinte interimar al PSD Cluj.