municipiul turda

În municipiul Turda sunt în execuţie 48 de locuinţe pentru tineri. Viceprim-ministrul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a răspuns interpelării formulate de către deputatul PSD Cristina Burciu, referitoare la stadiul construcţiilor destinate tinerilor din judeţul Cluj.

„Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), constituie o şansă uriaşă pentru foarte mulţi tineri aflaţi la început de drum în viaţă de a avea mult-visata casă. Construirea de locuinţe cu chirie, destinate tinerilor cărora sursele de venit nu le permit achiziţionarea unei locuinţe în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, precum şi asigurarea stabilităţii tinerilor specialişti, prin crearea unor condiţii de locuit convenabile, reprezintă principalele scopuri ale ANL.
Obiectivele Executivului sunt continuarea lucrărilor de execuţie la obiectivele de investiţii începute în anii anteriori, promovarea de obiective noi, dar şi începerea lucrărilor de execuţie”, a specificat parlamentarul social-democrat, în documentul oficial trimis conducerii MDRAP.
În ceea ce priveşte lucrările aflate în prezent în execuţie a locuinţelor ANL, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj şi municipiul Turda, vicepremierul Suciu a precizat că la nivel naţional sunt în curs de execuţie, în diverse stadii, lucrările de construcţii-montaj la circa 2.000 de unităţi locative. „În judeţul Cluj, sunt în curs de execuţie lucrările la 48 de unităţi locative, acestea fiind amplasate în municipiul Turda, str. Zambilelor fn”, a adăugat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Daniel Suciu a adăugat că, în prezent, sunt în curs de aprobare indicatorii tehnico-economici pentru alte două obiective de investiţii în judeţul Cluj, totalizând 132 unităţi locative: 72 în municipiul Gherla, str. Fizeşului fn. şi 60 în municipiul Dej, str. Fericirii nr. 1.
„După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, conform prevederilor legale în vigoare, Agenţia Naţională pentru Locuinţe va proceda la contractarea serviciilor de proiectare şi a lucrărilor de execuţie”, a mai spus Daniel Suciu, în răspunsul remis deputatului Cristina Burciu.
În ceea ce priveşte întrebarea parlamentarului turdean cu referire la numărul locuinţelor ANL destinate specialiştilor din diverse domenii, atât în ţară, cât şi în judeţul Cluj, şi punctual în municipiul Turda, vicepremierul Suciu a spus că potrivit prevederilor legale în vigoare, prin programul de construcţii locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, se pot realiza locuinţe doar pentru specialiştii din sănătate şi/sau învăţământ.
„La această dată, sunt incluse în lista de finanţare aferentă anului 2019, 31 obiective de investiţii destinate specialiştilor din sănătate şi/sau învăţământ, totalizând 608 de unităţi locative, defalcate astfel: locuinţe pentru specialişti din sănătate: 25 investiţii / 503 de unităţi locative; locuinţe pentru specialişti din învăţământ: 2 investiţii / 35 de unităţi locative; locuinţe pentru specialişti din sănătate şi/sau învăţământ: 4 investiţii / 70 de unităţi locative. În judeţul Cluj nu se derulează nicio investiţie pentru specialiştii din sănătate şi/sau învăţământ, neexistând solicitări formulate de autorităţile publice locale în acest sens”, a concluzionat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Sursa

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.