Aprobarea Memorandumului privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027

Ministerul Transporturilor a iniţiat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene proiectul Memorandumului privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027, proiect ce a fost aprobat în şedinţa Guvernului României din data de 28.12.2017.

Memorandumul este necesar pentru a oferi stabilitatea abordării strategice în ceea ce înseamnă pregătirea proiectelor de infrastructură de transport în perioada 2018-2027. Proiectele vor fi finanţate din fonduri europene, cât şi din fonduri rambursabile de la Instituţiile Financiare Internaţionale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii.

Totodată, obţinerea unei stabilităţi în abordarea strategică garantează că proiectele odată lansate nu vor mai fi stopate creând premisele implementării rapide a proiectelor.

În memorandum sunt incluse proiecte strategice identificate ca prioritare din Master Planul General de Transport al României, astfel:

Pentru sectorul rutier
• Sectorul de autostradă Braşov – Bacău -Paşcani-Iaşi-Ungheni (+pod Ungheni), în lungime de 336,5 km şi o valoare totală de 3.080 milioane EUR;
• Proiectul de drum Transregio Braşov-Târgu Mureş, în lungime de 161 km şi o valoare totală de 102 milioane EUR;
• Proiectul de autostradă Braşov – Făgăraş – Sibiu, în lungime de 120 km şi o valoare totală de 816,44 milioane EUR;
• Proiectul de drum expres Buzău – Brăila/ Focşani- Brăila – Constanţa, în lungime de 361,7 km şi o valoare totală de 1.823 milioane EUR;
• Proiectul de drum expres – Drum expres Sudului Bucureşti – Craiova – Lugoj, în lungime de 397 km şi o valoare totală de 2.514 Milioane EUR;

Pentru sectorul feroviar
• Proiectul reabilitare cale ferată Coşlariu – Cluj Napoca – Suceava – Paşcani, în lungime de 488 km şi o valoare totală de 1.941 milioane EUR;
• Proiectul reabilitare cale ferată Bucureşti – Craiova, în lungime de 142 km şi o valoare totală de 227 milioane EUR;
• Proiectul reabilitare cale ferată Bucureşti – Ploieşti – Iaşi, în lungime de 462 km şi o valoare totală de 1.687 milioane EUR;

Valoarea totală a proiectelor prevăzute prin acest memorandum se ridică la 12.190 milioane EUR.

Proiectele prevăzute în memorandumul aprobat astăzi, în completarea proiectelor a căror pregătire şi implementare este deja demarată, şi anume Autostrada Sibiu-Piteşti, Autostrada Transilvania, Centura Bucureşti, Reabilitare CF Simeria – Km 614, CF Braşov – Sighişoara şi CF Predeal – Braşov vor asigura împreună cu acestea conectarea tuturor regiunilor istorice ale României, contribuind la reducerea discrepanţelor de dezvoltare economică şi socială.