judetele performante

Președintele Consiliului județean Alin Tișe, a declarat că Guvernul României dorește să penalizeze județele performante ale României care au reușit să atragă fonduri europene. Din lipsa de bani la bugetul național, Guvernul caută soluții.

Județele performante care au primit bani europeni pentru proiectele retrospective, vor primi mai puțini bani din cotele defalcate din TVA și impozit pe venit.

”Guvernul a acceptat că anumite județe să atragă bani europeni retrospectiv. Dacă pentru anumite proiecte s-au cheltuit bani, au putut recupera acei bani. Guvernul a încercat să atragă mai mulți bani, pentru ca fondurile europene să nu rămână necheltuite. Aceste sume vor intra în bugetul Consiliul județean abia în următoarele 7 zile. Sunt 30 de milioane de euro pentru proiecte retrospective, 9 proiecte pe drumuri și 4 proiecte pe spitale. Nu putem cheltui acești bani în șapte zile. Dorința Guvernului este de a lua acești bani. Vor să îi considere excedent și să îi retragă din cotele defalcate din TVA și impozit pe profit cu care se alimentează bugetul județului. Noi atragem bani europeni, dar ne sunt virați abia în final de an. În mod evident nu putem cheltui acești bani. Este o măsură perversă pentru a se consideră excedent bugetar și vor afecta sumele din cotele defalcate. Au spus că instituțiile cu excedent vor fi afectate. Dacă primeam acești bani mai repede, puteam cheltui acești bani pe contracte în vigoare unde puteam face plăți”, a declarat Alin Tișe.

Alin Tișe a declarat că va face demersuri pentteru ca Guvernul să nu penalizeze județele perfomante și să nu li se ia bani din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit.

”Este un furt din buzunarul clujeanului, am cheltuit acești bani și apoi am câștigat aceste proiecte. Vom face demersuri prin care vom solicita ca în cazul entităților care au fost performante și au obținut bani europeni să nu fie penalizate. Județele perfomante ar trebui premiate, deoarece fără aceste județe, nivelul de atragere al fondurilor europene ar fost mult mai jos. Nu este corect, nu poți penaliza aceste județe pentru că au atras mai mulți bani europeni. Vom cere să nu mai existe o derogare a legii și să nu fie penalizate județele și primăriile. Este o imposibilitate obiectivă de a se cheltui acești bani. Județele ar trebui să fie stimulate să facă proiecte. Guvernul nu are dreptul să ne ia acești bani”, a declarat Tișe.

Citește și:

Tișe – Guvernul nu vrea să facă Spitalul Regional pentru că nu are bani