atleti

Din dorința unei corecte informări a cetățenilor cu privire la starea gazonului de pe stadionul Cluj Arena în urma desfășurării celei de a treia ediții a festivalului internațional UNTOLD, Consiliul Județean Cluj formulează următoarele precizări:

            Potrivit constatărilor reprezentanților firmei care se ocupă de mentenanța gazonului, la finalul celor patru zile în care sute de mii de oameni au intrat în incinta stadionului, terenul a fost afectat în proporție de doar 5% din suprafața totală, astfel încât, în momentul de față, starea gazonului este una bună.

            De asemenea, menționăm faptul că, din garanția percepută organizatorilor au fost deja schimbate porțiunile afectate, iar pe restul suprafeței s-a efectuat supraînsămânțare și fertilizare. Întrucât este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca tratamentele administrate, încă din a doua zi, să își facă efectul și luând în considerare că există o durată tehnologică de refacere a firului ierbii, în aproximativ două-trei săptămâni de la intervențiile efectuate gazonul de pe stadionul emblemă al Clujului se va afla într-o stare perfectă, complet refăcut.