clujeni nevoiași

Primarul Emil Boc a fost prezent la inaugurarea primei bucătării comunitare din Cluj, un proiect al Asociației ”O masă caldă”. Clujenii nevoiași vor primi o masă caldă de luni până vineri.

Edilul a amestecat mazărea și carnea de porc și a tăiat cartofi dulci.

Proiectul primei bucătării comunitare lansat de asociaţia “O masă caldă” oferă hrană celor aflaţi în nevoie.

“Oameni buni, un gest mic al nostru, al dumneavoastră, poate reprezenta foarte mult pentru oamenii care au nevoie de el. Nicio comunitate nu poate fi puternică dacă nu este solidară. Nicio autoritate locală nu poate singură să rezolve problemele unei comunităţi. Doar implicându-ne, doar fiind împreună, doar punând mână de la mână putem să avem o comunitate puternică, solidară şi să ne pese de cei din preajma noastră. Cred că aici, la Cluj, prin ceea ce au reuşit colegii noştri este un lucru de excepţie şi care să îi îndemne pe toţi clujenii să-l urmeze”, a spus Boc, potrivit MEDIAFAX.

Municipalitatea a sprijini acest proiect, oferind gratuit un spațiu cu mai multe încăperi.

Clujenii nevoiași vor primi o masă caldă gătită de voluntari, de luni până vineri.

“Beneficiarii noştri sunt copii din centre de zi care sunt administrate de alte organizaţii, persoane care sunt adăpostite în centre de rezidenţă, care sunt luate de pe stradă şi duse în aceste centre şi o a treia categorie sunt cei care sunt în stradă şi vin în fiecare zi în Piaţa Muzeului şi le oferim o caserolă de mâncare. Pregătim zilnic aproximativ 250 de porţii de mâncare, luni avem pe meniu mazăre cu carne de porc, iar copiii vor avea salată de cartofi dulci cu pui la grătar”, a spus Preşedintele asociaţiei “O masă caldă”, Raimonda Boian.

Costul unei caserole cu mâncare se ridică la 2,64 de lei, sumele privind achiziţionarea alimentelor fiind asigurate din donaţii şi sponsorizări.

„Un meniu este compus din tot ce are nevoie organismul, carbohidraţi, lipide, vitamine, fibre. Caserla are 375 de ml iar ca meniu mai avem paste, ciulama de pui, varză a la Cluj”, a mai spus preşedintele asociaţiei.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.