Președintele Alianței Creștin Democrate din Cluj, Marius Nicoară acuză modul în care a fost vandalizat cortul ACL de pe Bulevardul Eroilor, și declară că va face în cursul zilei de luni o plângere penală pentru că astfel de manifestări se sancționează penal.

„Practic în cursul nopții 12 spre 13 septembrie, vineri spre sâmbătă, cortul ACL aflat pe Bulevardul Eroilor a fost vandalizat, sigla din spatele cortului a fost decupata. Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată și s-a intocmit un proces verbal în acest sens, și luni vom depune o plângere pentru că astfel de manifestări se sancționează cu amendă și închisoare de la o lună la trei ani. Noi vom solicita poliției din Cluj să analizeze imaginile de pe carele pe care le au amplasate în zonă și să prindem cât mai repede pe cei care au făcut astfel de fapte”, a declarat Marius Nicoară.

Din punctul de vedere al președintelui ACL, cortul a fost vandalizat de către membri sau simpatizanți ai PSD-ului care se tem de puterea candidatului la președenție.

„Din punctul nostru de vedere este un gest urât și nepermis, pe de altă parte denotă că cei din Partidul Social Democrat sunt speriați de puterea pe care o reprezintă această siglă, Alința Creltin Democrată, care funcționează și care va da viitorul președinte al României”, a afirmat Nicoară.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.