aeroportului clujean

La patru luni de la anunțul privind reluarea proiectului pentru parkingul de la Aeroport, Alin Tișe anunță că cel mai probabil acest proiect nu se va mai materializa și va urma o reziliere a contractului cu UTI.

Diferențe de opinie privind parkingul

Potrivit lui Tișe au apărut diferențe de opinie între CJ Cluj și investitor privind modul de realizare a parkingului, astfel că este destul de probabil ca acest contract să fie reziliat, iar parkingul să fie realizat din fondurile aeroportului.

”Am avut o problemă cu parkingul de la Aeroport. Din păcate suntem pe punctul de a rezilia contractul cu societatea care administrează parcarea, UTI. Nu am reușit să ajungem la un numitor comun legat de ceea ce se va întâmpla acolo. Ei și-au asumat să construască un parking și un hotel. Proiectul este blocat și am încheiat un act adițional cu cei de la UTI, încercând să intrăm în normalitate. Există o diferență de opinie în ceea ce privește acest poiect și cel mai propabil urmează o reziliere și din banii aeroportului vom realiza acest parking”, a declarat Tișe.

În februarie a fost încheiat un act adițional

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre vizând aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, încheiat între Judeţul Cluj-Consiliul Judeţean Cluj şi S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L.. Prin intermediul acestui proiect de hotărâre se creează cadrul necesar în vederea demarării lucrărilor de construire a parkingului auto etajat de 1.470 de locuri din incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Reamintim în acest context faptul că suspendarea obligaţiei concesionarului S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L. de construire a parkingului etajat, aprobată prin hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 269/2011, a fost determinată de existenţa, pe amplasamentul atribuit în vederea edificării parkingului, a mai multor imobile care asigurau desfăşurarea activităţii Direcţiei Generale a Vămii, a Unităţii Speciale de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a unor societăţi care realizau activităţi conexe aviaţiei, generatoare de venituri pentru Aeroport, în temeiul unor contracte de locaţiune încheiate pentru o perioadă de cinci ani.

Prin Contractul de concesiune de lucrări publice nr. 29/17.08.2010, S.C. UTI Parking & Hotel Management S.R.L. s-a angajat să construiască un parking auto suprateran cu o capacitate de 1.470 de locuri de parcare şi o suprafaţă construită desfăşurată de 37.800 de metri pătraţi. De asemenea, concesionarul s-a obligat să realizeze şi o extindere a parcării existente la o capacitate minimă de 530 de locuri de parcare, în suprafaţă de circa 17.550 de metri pătraţi, lucrare deja executată şi dată în folosinţă încă din anul 2011, şi pentru care Consiliului Judeţean Cluj percepe o redevenţă totală anuală pentru exploatare în sumă de 66.250 de euro.