ardeal

Dacă ar fi să numim cumva clasa politică românească, sintagma „plai cu boi” ar fi una foarte potrivită. Iată și argumentul.

În primul rând, sunt mari, grași și pasc toată ziua bugetul nepăzit al statului, dar și alte fonduri interne sau externe, până-i mai creapă câte unuia burdihanul și iese la iveală toată lucerna înghițită.

În al doilea rând, nu dau lapte, lafel cum nici nu trag la jug, de-ți vine să te intrebi pentru ce îi lăsăm să calce ogorul și să ne mânânce trifoiul din buzunare. Cu toate acestea, există o explicație a toleranței. Au „măciucă” și mai călăresc din când în când vacile mereu gestante ale Constituției sau ale numeroaselor legi, pe care le însămânțează cu aberații de articole și propuneri legislative, numai bune pentru chiuretat, de veterinarii Curții Constituționale.

Nu în ultimul rând fac pe unde apucă, ba mai mult sunt și răi, nu puține fiind luptele în care își rup coarnele în disputele electorale, mai ales când se face trierea smocurilor grase, unde vor paște în voie tot mandatul.

Deși clasa politică concitadină face parte din aceeași rasă de rumegătoare, hai să fim mai blânzi cu ei și totuși să-i includem într-o categorie umană; mai bine zis într-o adunătură. Și ce adunătură de inși ar fi mai potrivită să descrie tagma politicienilor clujeni, decât o nuntă, că tot e sezonul nunților.

Păi cum așa? Păi uite așa…

Îl avem de pildă pe ginerică Boc, care după o încercare, aș zice nereușită, de cuplare la București (dacă ești mic nu-ți poți lua mireasă mare, că n-o să faci casă bună cu ea), s-a întors tot la prima iubire, pe care, bineînțeles că o dezvirginase mai demult, în vreo două mandate. Cât timp a pribegit Boc al nostru, pe la curtea înstărită din Ardeal s-a perindat și un moldovean frumos, uscățiv și lacom, pe nume Apostu. Acest băiețaș Apostu a încercat să-și fure chiar propria mireasă. Totuși, nu i-a mers matrapazlâcul și nesătulul a fost degrabă aruncat de la masă. Cu toate acestea, revenirea rătăcitorului Boc nu a fost ușoară deoarece părinții cei de sus ai miresei, Ponta și Antonescu (cine e tatal și cine e mama?), i-au aranjat acesteia mariajul, cum de altfel se poartă la români de secole, cu unul mai înstărit și bătăuș pe nume Nicoară.

Cu toată tocmeala, mireasa noastră clujeană l-a ales tot pe Boc, ce-i drept la limită, poate pe principiul că primul lasă urme adânci. Pierzătorul Nicoară nu a acceptat eșecul și s-a supărat pe electori ca văcarul pe sat. Mai mult de atât, l-a servit pe președintele unei comisii cu un upercut, în stil de mare campion, lovitură care l-ar face invidios până și pe Bute. Încă o dovadă că talentul nu ține cont de vârstă.

Ca orice nuntă care se respectă și a noastră are nași. Ar fi mulți de amintit, dar cu siguranță cel mai tare și cel pe care îl putem numi fără niciun risc nașul mare, este Ioan Rus. Când îl vezi cât de bine îi stă în capul mesei, mereu părintele spiritual al mirilor, ai zice că s-a născut să fie naș și că niciodată nu a fost ginerică. Nașul mare știe mereu să fie domn cu lăutarii înstăriți și prea puțin plătitori de taxe și impozite, care și-au construit imperii. Interesant este că acești lăutari își schimbă repertoriul electoral mai rapid de cum schimbă ospătarii meniul.

Numai gândindu-te la lăutarul Paszkany, nu poți să nu-l admiri pentru improvizația de moment a arhicunoscute-i piese de nuntă românești „Ia-ți mireasă ziua bună“, cântată cu accent unguresc. Iar aici intervine geniul interpretării (vezi cum a fost concesionat terenul pe care e situat complexul Polus)

Iar dacă e nuntă cu ștaif, nu poate să nu aibă și un socru mare. Și cine altul putea fi acesta, dacă nu Horică Uioreanu. Socru mare, dar parcă tatăl vitreg al lui Boc, sau ultimul copil din flori. Tătucu Uioreanu n-a ajuns nici el prea ușor în postura de socru mare. L-a luat chiar la mustață pe mai tânărul și neliniștit Tișe, plecat și el la masa cea mare.

Că tot veni vorba de mustăcioară, se putea o nuntă fără un socru cu o astfel de podoabă? Ei bine, nu! Mai bișnițar din fire, ai zice despre Horică Uioreanu că a venit de pe malul Bosforului să vândă aur turcesc ieftin. Dar nu! El face shaormă bugetul județean, de-ți vine să-i mănânci mustăcioara când îi vezi dibăcia. Totuși, ca orice fanariot care se respectă, își mai îndulcește imaginea în ochii clujenilor, cu câte o baclavă de 2000 lei, dată fiecărui absolvent BAC, care a luat examenul maturității cu nota maximă. (talent. Ce mai?!)

În concluzie, ca un oarecare cetățean, constat inițial cu uimire, apoi cu amuzament, că acei care au fost înainte în capul mesei, sunt tot aceștia de acum și vor fi tot aceia din viitor.

Trăiască mirii!

de Cristian Dutciuc

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.