ciurila

Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrările de întreținere pe drumul judeţean 107R Ciurila, acestea urmând să se finalizeze cu așternerea de covor asfaltic.

Este vizat, astfel, tronsonul de drum ce traversează, practic, întreaga localitate Ciurila.

În această etapă se execută lucrări de frezare, plombări, burduşiri şi alte tipuri de operațiuni ce ţin de refacerea fundaţiei drumului în zonele afectate. De asemenea, urmează să fie executate lucrări constând în realizarea de acostamente, șanțuri, precum și cosirea vegetației din vecinătatea căii de rulare.

Drumul judeţean DJ 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L prezintă o importanță aparte pentru întreaga zonă metropolitană și, în special, pentru cetăţenii care locuiesc în Făget, Sălicea și Ciurila întrucât asigură legătura directă cu municipiul Cluj-Napoca. Totodată, importanța drumului județean 107R e dată de faptul că acesta face legătura cu drumul judeţean DJ 107L, către Cheile Turzii, lacurile din comună și alte zone de relaxare preferate de mulți clujeni.