traian-basescu

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis luni, 25 martie, o scrisoare preşedintelui Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu-Ştefan Zgonea, şi prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, prin intermediul căreia repetă propunerea lui de a avea un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul.

Existenţa unui stat de drept modernizat şi consolidat – eficient în funcţionarea sa democratică şi independent în desfăşurarea actului de justiţie -, adoptarea monedei euro şi, nu în cele din urmă, aderarea la spaţiul Schengen, sunt cele trei obiective petru care Traian Băsescu doreşte un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul.

“Doresc să reiterez, prin intermediul acestei scrisori, propunerea mea de a avea un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul atât în ceea ce priveşte asumarea în comun a celor trei obiective, cât mai ales pentru desfăşurarea de acţiuni coordonate şi concertate în sensul îndeplinirii lor.” Declară Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a propus şi un plan de acţiune :

  1. 1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale și morale europene, și punerea efectivă în aplicare a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor.
    termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
    2. Adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor.
    termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
    3. Respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti.
    termen: imediat-permanent.
    4. Asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate de orice natură.
    termen: imediat-permanent.
    5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale.
    termen: 30 aprilie.
    6. Angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate.
    termen: 30 aprilie.
    7. Desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA.
    termen: imediat.
    8. Prevenirea şi sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu.
    termen: 30 aprilie.”

Prin îndeplinirea acestui plan de acţiune şi o atitudine proactivă în relația cu Comisia Europeană și statele membre, Preşedintele declară că “vom putea apăra mult mai bine interesele României, decât printr-o retorică agresivă, fără acoperire în fapte la noi acasă”.

Ionela Romaniuc

 

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.