Sunteti aici:AdministrativAlin Tișe: Deputatul Dohotaru, un nepriceput caruia ii place sa se auda vorbind

Alin Tișe: Deputatul Dohotaru, un nepriceput caruia ii place sa se auda vorbind

Publicat in data

Ca urmare a interpelării formulate de unul dintre deputații clujeni, ce s-a făcut remarcat până în prezent mai puțin prin modul în care a promovat în Parlament interesele clujenilor și mai mult prin gestul de a mânca din gunoi, solicitare prin care a cerut trimiterea la Consiliul Județean Cluj a Corpului de Control al Primului-Ministru, se impune a fi precizate următoarele:

Una dintre cerințele de bază, pentru a putea promova interesele clujenilor, este de a cunoaște legea, singura în limitele căreia se pot derula activitățile instituțiilor publice. Este însă exact ce îi lipsește deputatului respectiv! Doar așa se poate explica faptul că nu cunoaște un lucru elementar, faptul că acel Corp de Control al Primului-Ministru nu are niciun fel de competență legală de a verifica aspecte ce țin de activitatea unei autorități publice autonome cum este Consiliul Județean Cluj!

E greu de înțeles, dincolo de dorința deputatului de a obține publicitate ieftină, care ar putea fi miza unui astfel de control câtă vreme finanțatorul european, respectiv Direcția Regională de Audit Cluj (structura din cadrul Curții de Conturi responsabilă de verificarea utilizării fondurilor europene) a făcut deja controale repetate vizând proiectul SMID, controale care nu au relevat vreo vină care să aparțină membrilor echipei de implementare a proiectului. De altfel, toate problemele apărute pe parcursul implementării proiectului au fost comunicate de îndată atât finanțatorului cât și Departamentului European de Luptă Antifraudă. În același timp, nu trebuie uitat faptul că se află în curs o serie de anchete ale DNA și ale Parchetului Cluj, singurele în măsură să clarifice, prin intermediul justiției, aspectele legate de vinovăția și responsabilitatea unor persoane, întinderea pagubelor, recuperarea prejudiciului suferit etc. De altfel, aceste dosare în care funcționarii în cauză au calitatea de martor, au avut la bază sesizări formulate tocmai de către funcționarii respectivi.

Făcând parte din categoria nepricepuților cărora le place să se audă vorbind, deputatul în cauză vorbește despre lucruri pe care nu le cunoaște și nu le înțelege și confundă depozitul neconform de deșeuri de la Pata Rât, aflat în procedură de închidere, cu proiectul de edificare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Totodată, din dorința de a obține mediatizare gratuită, el vorbește despre lucruri care se întâmplă de mai bine de șapte decenii, respectiv depozitarea de deșeuri de la Pata Rât, cu levigatul rezultat în mod inevitabil și despre crearea acelor comunități de persoane defavorizate, fapt produs, la rândul lui, în urmă cu foarte mulți ani.

Îi reamintim, în final, domnului deputat, faptul că așteptările clujenilor față de cei trimiși în Parlament să reprezinte și să promoveze interesele județului sunt mult mai mari și cu totul altele, motiv pentru care îi adresăm provocarea de a veni cu propuneri constructive menite să genereze bunăstare și mai puțin cu subiecte aparent senzaționale fără nicio finalitate pozitivă pentru clujeni!

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...