Acasă Politic Summit-ul UE se prelungește pentru încă o zi! Neînțelegeri între liderii europeni

Summit-ul UE se prelungește pentru încă o zi! Neînțelegeri între liderii europeni

Clujul cere Europei bani de metrou și tren metropolitan

Summit-ul UE ce are loc ce are loc zilele acestea la Bruxelles este prevalat de incertitudini și neînțelegeri, iar astfel e posibil să fi căpătat titulatura de „cel mai lung summit european din istorie”, după ce va ajunge, luni, să se întindă pe patru zile, scrie Biziday.

Programat inițial să se desfășoare vineri și sâmbătă, întâlnirea a fost prelungită pentru duminică, ținând până noaptea târziu, iar liderii europeni neajungând la un consens, astfel că va fi nevoie de o a patra zi de negocieri. Conducătorii statelor membre se vor reuni și luni după-amiaza pentru discuții.

A avut de pierdut moneda europeană,  pe fondul incertitudinilor asupra pachetului de recuperare economică.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a izbucnit în momentul în care premierul austriac, Sebastian Kurz, s-a ridicat de la masă pentru a vorbi la telefon: „Vedeți? Lui nici nu-i pasă! Nu ascută de nimeni, are o atitudine foarte rea! Îl interesează doar ce zice presa din țara lui și cu asta basta!”

Ulterior, Macron l-a acuzat pe olandezul Mark Rutte că a luat locul de obstrucționist lăsat gol prin plecarea britanicilor din UE: „O să ziceți că am înnebunit cu fondurile nerambursabile, ok, dar de data asta și Angela (Merkel) e de partea mea” a mai spus Macron.

Cea mai mare disputa se poartă pe mărimea acestor subvenții. Propuse inițial la un nivel de 500 de miliarde de euro, ele au întâlnit opoziția Austriei, Olandei, Suediei și Danemarcei („The frugal four” – cei patru austeri, n.r.) care insistă că aceste sume nu trebuie să depășească 350 de miliarde de euro.
După unele surse, o posibilă înțelegere nu va putea depăși 375 de miliarde de euro, bani lăsați la dispoziția statelor în următorii ani, cu libertatea de a alege ce domenii să stimuleze pentru depășirea impactului economic al pandemiei. Cu tot cu bugetul multianual al UE, sumele discutate la acest summit ajung la 1,85 de mii de miliarde de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version