Primăria Municipiului Turda a început asfaltarea și reparația străzilor din municipiu

Modernizarea străzilor din municipiu este principala prioritate a Primăriei Turda, aparatul administrativ făcând în permanență eforturi pentru rezolvarea acestei probleme.

Primele străzi pe care au început lucrările de modernizare sunt strada Decebal și Calea Victoriei. De asemenea. De asemenea vor începe lucrări de reparații pe alte 10 străzi din municipiul Turda.

Modernizarea străzii Decebal este o lucrare finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrare începută anul trecut, executată în procent de 41%, de la intersecție cu Str. Vasile Goldiș până la Str. Al. I. Cuza. În prezent se execută un zid de sprijin în lungime de 20 de metri, apoi se va continua cu lucrări de executare rigole betonate, acces la proprietăți, montare borduri carosabile, executare trotuare (strat de balast stabilizat și asfalt), completare la cotă strat de piatră spartă și straturi rutiere din mixtură asfaltică.

Calea Victoriei nr. 100 – Amenajare cu covor asfaltic. Până în acest moment s-au executat lucrări de săpătură pământ, spargere de betoane, montat bordură carosabilă. În continuare se vor executa lucrări de finalizare a săpăturii, fundație din balast și piatră Spartă, montare borduri carosabile și rigole prefabricate, realizare covor asfaltic în 2 straturi. Lucrările sunt finanțate din bugetul local al Municipiului Turda.

Lucrări de reparații îmbrăcăminți asfaltice

S-au marcat suprafețele degradate pe Str. Roșiori, Str. Ecaterina Teodoroiu, Str. Libertății și P-ța Romană. Ulterior se va trece la frezarea suprafețelor degradate și plombarea cu mixtură asfaltică. Totodată, se va face evaluarea suprafețelor degradate și pe Str. Nuferilor (P-ța Micro III), Str. Zorilor, Str. Constructorilor, Str. Rapsodiei, Str. Liliacului, Str. 22 Decembrie 1989, urmând apoi să înceapă repararea și pe aceste străzi. Lucrările sunt finanțate din bugetul local al Municipiului Turda.

”Toate aceste lucrări sunt realizate de Domeniul Public. În paralel, vom include în programul de asfaltare toate străzile care vor fi cuprinse în PNDL, cu finanțare de la Guvernul României și cele 20 de străzi prevăzute în proiectul care va fi finanțat cu fonduri europene în Cartierul Băi. De asemenea, municipalitatea va depune în perioada imediat următoare proiectul european prin care vor putea fi asfaltate toate străzile pe care vor circula mijloacele de transport în comun. Asfaltarea străzilor este un proces complex și foarte costisitor, motiv pentru care administrația locală a căutat cele mai bune variante pentru a cuprinde cât mai multe artere în programe Guvernamentale sau europene, astfel încât locuitorii Turzii să poată beneficia de un număr cât mai mare de străzi refăcute în perioada care urmează. Îi asigurăm pe cetățeni că aceasta este principala prioritate a Primăriei Municipiului Turda, aparatul administrativ făcând în permanență eforturi pentru rezolvarea acestei probleme”, a declarat primarul Cristian Matei.

100 de noi locuri de parcare. 17 locuri de parcare noi în zona centrală

Primăria Turda va amenaja în municipiu 100 de noi locuri de parcare: 50 de locuri în zona străzilor Macilor și Lianelor, 16 locuri în zona Pieței Micro III – Oprișani, 9 locuri pe strada Aurel Vlaicu și 17 locuri în P-ța 1 decembrie 1989.

La solicitările cetățenilor de pe străzile Macilor și Lianelor privind parcarea la domiciliu a autoturismelor proprietate personală, se vor amenaja un număr de 74 de locuri de parcare pe str. Lianelor și pe str. Macilor, precum și montarea indicatoarelor.

Pentru cetățenii care vin cu probleme la Primăria Municipiului Turda sau la Colegiul Tehnic Dr. Ioan Rațiu și se deplasează cu autoturismul, se vor amenaja un numar de 26 de locuri de parcare pe str. 1 Decembrie 1918 și str. Aurel Vlaicu.

Noi locuri de parcare sunt amenajate la intersecția străzilor Republicii și Coșbuc, doar pe latura stangă, până la primul gang de la Piața Centrală. Se va supra-lărgi partea carosabilă cu aproximativ 3 metri, obținându-se astfel un număr de 17 locuri de parcare în plus. Între primul gang de la Piața Centrală și Serviciul Evidența Populației, locurile de parcare rămân neschimbate.

Podul peste Arieș, reabilitat de CNAIR

Ministerul Transporturilor și-a exprimat oficial acordul ca podul peste Arieș să fie preluat de către CNAIR, în vederea demarării lucrărilor de consolidare a podului, care se află într-o stare avansată de degradare. Astfel, în foarte scurt timp vor începe lucrările de reabilitare.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii