Sunteti aici:PoliticContestația depusă de PSD Cluj la BEJC împotriva unui ziar local, pentru afirmații denigratoare, a fost admisă

Contestația depusă de PSD Cluj la BEJC împotriva unui ziar local, pentru afirmații denigratoare, a fost admisă

Publicat in data

Organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat a anunțat admiterea contestației depuse la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BEJC) nr. 13 Cluj prin care a solicitat înlăturarea materialelor cu conținut denigrator la adresa PSD Cluj și a candidaților săi, publicate de Ziar de Cluj.

În comunicatul prezentat de PSD Cluj este menționat faptul că nouă membri ai BEJC au votat „pentru”, iar trei „împotrivă”, contestația fiind, prin urmare, acceptată. Social-democrații au acuzat ziarul clujean de faptul că au încălcat, printre altele, articolul 30, aliniatul (6) din Constituția României, care spune că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, astfel că raportat la dispozițiile din legea fundamentală, se constată că enunțurile și imaginile utilizate de trustul de presă Ziar de Cluj, în timpul campaniei, aduc atingere acestor valori care reprezintă drepturi fundamentale ale omului.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

VIDEO: Milionarul din Compania de Apă din Turda cu vilă opulentă și afaceri suspecte

La Turda, administrația locală și afacerile de familie merg mână în mână. Bogdan Bobic, directorul...

Faraonul roșu de la Cluj cu BMW XM cumpărat de o firmă medicală

Un ales al Clujului își etalează opulența cu o nonșalanță care sfidează orice limită...

Video-Investigație: PSD Cluj a aruncat 226.000 lei la o firmă-fantomă, inactivă fiscal

O firmă „moartă” fiscal, dar plătită regește de PSD Cluj Aproape 50.000 euro. Atât a...

Arghir Gelu Florea- taragotistul primarilor pe bani publici: sute de mii de lei stoarse anual prin fițuica Turdanews

Taragotistul primarilor, Moșul Arghir Florea-Turdanews, mulge anual sute de mii de lei de la...

Alte articole