Cioloș, la Cluj: „Acest oraș nu mai trebuie să se compare cu Craiova sau Alexandria. Comunele din județ sunt rămase în uitare”

Președintele PLUS și liderul USR PLUS, Dacian Cioloș, a venit, luni, la Cluj-Napoca pentru a-i susține pe candidații alianței la alegerile locale din 27 septembrie, scrie Ziua de Cluj.

Europarlamentarul a spus că se simte ca acasă la Cluj și că este legat de comunitatea clujeană.

„Din păcate avem un stat slab, care a demonstrat în ultimii ani că nu a știut să gestioneze situațiile de criză. Avem nevoie de o schimbare și acesta este momentul. Vechea clasă politică a demonstrat de ce este capabilă în ultimii 30 de ani.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Această schimbare este necesară pentru că trebuie să scăpăm de hoție, nepotism și de incompetența care colcăie în administrația publică centrală și locală”, a declarat copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș.

El a precizat că este nevoie de aceste schimbări în municipiul Cluj-Napoca, dar și în județul Cluj.

„Avem nevoie de această nouă generație de politicieni, care să vină și să pregătească terenul pentru ca acest oraș să nu se mai compare cu Craiova, Alexandria sau alt oraș din țară.

Cluj-Napoca trebuie să se compare cu orașe de dimensiuni similare din Ungaria, din Cehia, ca să nu mai vorbim de cele din occident. Are potențialul acesta, dar are nevoie de capacitatea de a inova și de experiența unor oameni care trăiesc viața clujeanului de rând”, a explicat Cioloș.

Liderul PLUS a mai spus că vrea în primul rând transparență în felul în care se cheltuie banii publici și dacă aceștia sunt cheltuiți eficient.

„Sunt probleme de rezolvat cu transportul urban, cu capacitatea de a atrage investiții în cercetare sau în inovare. De asemenea, spitalele și clinicile Clujului au rămas în acel trecut care a adus faima orașului ca centru medical cunoscut în istoria României” a afirmat Dacian Cioloș.

Acesta se declară convins că, Emanuel Ungureanu, candidatul USR PLUS la primăria Cluj-Napoca, este capabil să „scoată la lumină mârlăniile care se întâmplă”.

„Orașul de bine de rău s-a mai dezvoltat, dar dacă vorbim de județul Cluj observăm un contrast enorm între municipiul Cluj-Napoca și orașele, chiar comunele din județ, care sunt rămase în uitare.

Acestea au nevoie de dinamismul pe care candidații noștri îl pot oferi. Odată ce vom lua toate măsurile să scăpăm de corupție și de hoție, avem și un plan de dezvoltare”, a conchis Dacian Cioloș.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii