Sunteti aici:PoliticBani europeni pentru inundații. Corina Crețu spune că trebuie să ne grăbim

Bani europeni pentru inundații. Corina Crețu spune că trebuie să ne grăbim

Publicat in data

Corina Crețu este de părere că Guvernul României trebuie să ceară o mână de ajutor din partea Comisiei Europene pentru ajutorarea celor afectați de inundații. Europarlamentarul susține că România poate primi acest sprijin din Fondul de Solidaritate al UE.

„Guvernul României trebuie să solicite, de urgenţă, sprijinul Comisiei Europene pentru a veni în ajutorul românilor afectaţi de inundaţii! Sunt alături de românii care au suferit pierderi masive, zilele acestea, ca urmare a inundaţiilor care au lovit Moldova şi Transilvania. Iar din păcate, se pare că pericolul nu a trecut. (…) Chiar dacă nu putem preveni astfel de fenomene de fiecare dată – deşi ar fi bine să punem la punct toate proiectele de protecţie împotriva inundaţiilor – trebuie să îi ajutăm cât mai mult pe cei afectaţi”, a scris Crețu într-o postare de pe Facebook.

Europarlamentarul a menționat și faptul că Uniunea Europeană pune la dispoziție instrumente în acest sens și că România a mai beneficiat și în trecut de acest tip de ajutoare: „Prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, România poate primi ajutorul atât de necesar în aceste momente”.

Corina Crețu a încercat să ajute România în ultimii ani, în calitate de comisar european, calculând pagubele făcute de inundații în țara noastră, iar apoi solicitând ajutor din partea Comisiei Europene.

„De altfel, una dintre ultimele decizii pe care le-am luat în calitate de Comisar European pentru Politica Regională a fost să aprob acordarea de ajutor financiar, prin Fondul de Solidaritate al UE, către statele afectate de inundaţiile din vara lui 2018. Astfel, doar pentru Regiunea de Nord-Est a României au fost alocate în acest sens 8,2 milioane EUR. E vital ca Guvernul României să acţioneze cât mai repede. Cu cât se pierde mai mult timp, cu atât suferinţa oamenilor este mai mare”, a mai notat europarlamentarul.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...