FOTO MIRCEA

Cum am ajuns să discutăm despre forma regionalizării ţării noastre, şi nu despre existenţa în sine a acestui fenomen? De ce e mai important cum regionalizăm, decât dacă regionalizăm sau nu? Să fim deja regionalizaţi?

Povestea începe cu o tabără politică care propune regionalizarea, propunere căreia opoziţia i s-a împotrivit vehement. Ulterior, politicienii şi-au epuizat rapid argumentele pro şi contra fenomenului şi au mutat dezbaterea în cheia lui “cum, cine, de către cine” să se facă regionalizarea, o zonă mai mult a atacurilor şi a bălăcărelilor, probabil mai confortabilă. Vedeţi, în loc să abordeze problematica discutând despre constituţionalitate, economie, specific local, mentalitate, oportunităţi de dezvoltare, investiţii, strategii pe termen mediu şi lung, astăzi politicienii se duelează prin televiziuni, dosare, şantaje, calomnii, baroni. Nesatisfăcător, insuficient şi neproductiv.

De ce se discută doar despre „cum”, nu şi despre „dacă”? În principiu, folosind-o pe „mama sovietică a manipulării” – adică repetiţia, în mintea cetăţeanului regionalizarea devine un dat. Astfel, se evită o consultare populară directă, lumea luând de bună această idee, fără a-şi exprima un vot într-un sens sau în altul. Prin grotescul discuţiilor privind acest subiect, se trece cu subtilitate peste obligativitatea consultării oamenilor. Oamenii îşi cunosc bine reprezentanţii locali şi nu este cert faptul că ar fi de acord să le dea şi mai multă putere de influenţă, la nivel regional. Dimpotrivă.

Aş îndrăzni să afirm că România este deja regionalizată în mentalul cetăţenesc. Ştim de mici de Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia. Sau măcar am auzit de ele. Când suntem copii, ne întrebăm părinţii de ce râul Mureş nu trece prin Maramureş, deoarece denumirile seamănă atât de mult, iar ei se chinuie să găsească un răspuns plauzibil. Pe măsură ce creştem şi descoperim regiunile, ne dăm seama că ceea ce le face să arate atât de bine, pe fiecare în parte şi totodată, la un loc, este chiar contrastul dintre ele.  Pe fondul existenţei acestei identităţi regionale, s-ar putea interveni administrativ, numai la cererea, după consultarea şi cu acordul oamenilor.

Regionalizarea administrativă ar trebui să fie cerută de către oameni. Chiar ne dorim treaba asta? Dacă da, atunci de ce? Care este finalitatea? Închei şi răspund cu un cuvânt mare: prosperitate. Prosperitatea trebuie să fie scopul regionalizării, şi tot prosperitatea  sau lipsa ei vor indica succesul sau eşecul acestui demers.

 

Mircea DOBOCAN

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.