Autor Vasile Dolean
Oricine înclină spre momente de rezonanță intimă într-o bisericuță veche și mică de lemn, sau piatră, de pe lângă Maramureș sau cum sunt atâtea în București sau Oltenia. Asta nu exclude justificarea și necesitatea unei catedrale.
Construcția fizică și existențială a unui mare oraș e imposibil de conceput fară o catedrală, locul eliberării absolute a omului de legile pamântului, cărnii şi spiritului material. Este locul unde omul întâlnește pe Dumnezeu, iar asta se face în ortodoxie, prin comuniune și comunitate. Pe cât de largi, pe atât de mare și harul revarsat.
De aceea energiile și harul dintr-o catedrală sunt probabil depășite doar de cele din vrednicile mănăstiri. Poetul (crestin) Ioan Alexandru și-a găsit drumul și « convertirea » într-o astfel de catedrală (Al. Nevski, din Sofia). Cine își poate asuma costul de oportunitate al sufletelor rămase « rătăcite » în lipsa unei catedrale ? Astfel, dacă e posibil la sat, spațialitatea experienței religioase dintr-un mare oraș nu poate fi completată doar prin bisericuțe mici, de lemn.
Desigur, toata lumea ar fi preferat construcția ei acum 100 de ani, stilul ar fi fost altul ; dar cine contestă estetica catedralei ar trebui sa evalueze în primul rand stilul, sau non-stilul (cu toate că nu există vid stilistic) edificiilor post revoluționare, de la cartierul Pipera (care a ratat cu bolta șansa de a deveni un nou Primăverii, punând în loc un kitsch neomogen, greoi, nici macar utilitarist, dar contrar oricarui spirit estetic), până la construcțiile publice civile post-moderne, ce nu fac decât să amintească de manelismul generalizat al administrației publice.
Iar legatura cauzală între dimensiunea construcției bisericești și Smerenie ( !?) e de o inepție abisală; valabilă chiar și în plan individual. (conform « silogismului », cei 33 de maeștri să renunțe la vilele proprii – mai puțin Oțil, asta stă la garsonieră, pentru colibe de lemn, căci deh, smerenia e cea mai înaltă virtute crestină, e păcat să-ți pierzi sufletul pentru un spațiu locativ vremelnic, oricât de generos).
