casa cultura stud

Când vorbim despre educație ne referim la acel cadru care oferă dezvoltarea fiecărui individ, cadru care își face apariția din primii ani ai vieții.

Dacă acceptăm faptul că educația pe tot parcursul vieții unui individ nu face altceva decât să plaseze subiectul în poziția potrivită pentru a se putea dezvolta cu adevărat, putem spune că un om educat este un om foarte norocos.

Se spune că în viață un om are una sau două șanse de a avea success.Adevărul este că numărul șanselor este direct proporțional cu nivelul de calitate al educației.

Ce înseamnă să ai o șansă? Înseamnă că în viață fiind la locul și timpul potrivit ai posibilitatea să umpli cadrul format de educație cu experiență. Spre exemplu un student al facultății de informatică datorită mediului în care se situează are posibilitatea să participle la o întâlnire cu unii din cei mai mari dezvoltatori de software din lume și este remarcat datorită abilităților sale de una din marile companii

Faptul că te situezi într-un continuu proces de educație îți oferă noi perspective, noi posibilități. Pe ceea ce este important să se concentreze fiecare dintre noi, nu este alegerea unei cariere în sine, fiindcă acest lucru este foarte greu, dacă nu aproape imposibil să greșești și ar trebui să se concentreze în a afla la ce este cel mai ușor pentru fiecare dintre noi să realizăm.

Dacă revenim la exemplul anterior cu tânărul student de la informatică observăm faptul că poți fi excelent într-un domeniu pe care îl stăpânești dar nu poți fi extraordinar într-un domeniu care nu-ți place.

Ținând cont că educația stă la baza oricărui ciclu de evoluție, fie el oricât de rudimentar și că pe o fundație solidă se pot clădi șanse, oportunități, vise și mari realizări, perspectivele educației sunt nelimitate, tot ce trebuie să facem este să le alegem pe cele care sunt mai aproape de noi, cele care ne sunt comode și ne face plăcere să le abordăm. Un om educat este un om cu șansă.

 

De George Drăgan, student.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.