Indiferent de culoare si vremuri, puterea s-a asezat la mansarda, dar a cochetat cu subsolul. Comportamentul politicienilor, croit „la interes”, ma face sa ma gandesc la un panseu al lui Horia Roman Patapievici: „Oamenii isi imagineaza ca ceea ce cred altii despre ei nu face parte din ceea ce sunt ei cu adevarat”.

Programe si platforme spumoase au creat in imaginatia roamanului un mesianism iluzoriu, salvatorul care sa rezolve rapid si gratuit problemele fiind asteptat si astazi. Dar conducatorul-lumina, cel care sa stopeze traseismul politic, coruptia, birocratismul infernal si care sa consolideze instititiile statului, nu s-a nascut inca.

A aparut, in schimb, omul-umbra. Mai autentic decat ni l-am imaginat, mai post-decembrist decat revolutionarii, mai mulat pe forme decat aerul…Abil dar malefic, acesta indeplineste cerintele indispensabile ale mult-asteptatului conducator: cunoaste, creeaza, conduce. Formand structuri, polarizand in schimb haos, „umbra” emana o invincibila autoritate, pentru ca mama si tata, dumenzeu (nu Dumnezeu!) si cruce ii este banul.

Tradarea, masinatiunile, simularea, jocul de glezna, sinecura, fitilismul si toate la un loc il portretizeaza, pentru ca toate au un singur etalon: banul. Scotand din mlastina doar ochii ce hipnotizeaza, caninii ce sfasie si limba pregatita sa ingurgiteze, „umbra” se misca oricand si oriunde: in scoli, primarii, partide, armata, spitale, politie, justitie. Chiar si in biserica il gasesti.

Discret dar autentic, omul-umbra iti strecoara abil orice informatie despre colegi, sefi, companie, personalitati, servicii, lasandu-te sa intelegi ca totul trece prin el, cel care stie, aranjeaza, garanteaza. Ceea ce trebuie sa intelegi este ca el, „umbra”, tine sub control meandrele vietii, fluxul si refluxul, apele tulburi, inregistrand tot ce misca. Cu nonsalanta te invata ca legea este filonul ordinii, dar el este exceptia care o intareste si puterea de a o sabota.

Anul acesta, Srviciul Roman de informatii estima averea de subsol a „umbrei” la 22 % din PIB. Puterea „anticoruptie´ instalata la jivel national are toate sansele sa devina victima acestuia, stiindu-se bine ca economia paralela continua de ani buni sa greveze serios pe veniturile bugetare.

Tot de ani buni asteptam ca toiagul lui Aron sa infrunzeasca in balcon, adica sa se produca acea minune care sa ne aseze odata pentru totdeauuna in pielea unei Europe gata sa ne asimileze cu totul: cu suburbii, cu baietii destepti, cu smecheri, cu friganele si manele, cu alba –neagra in politichie, bine la toti sa le fie…Evident, toate purtand amprenta specificului national, ca sa nu ne pierdem „identitatea”. Aproape fara sa realizam, gazduim in subconstient paradigma „Fermei animalelor” a sublimului George Orwel, unde, pe langa celelalte oratanii, bipedul-„umbra”, marsand spre Europa, este nelipsit.

Sufocati de atata cotidian, uniformizati la un start pe care scrie „Pleaca cine vrea, ajunge cine poate”, nu mai reusim sa discernem ca „marea coruptie” nu este decat o sintagma vehiculata infometat de orice putere ajunsa la zenit, ca un etern si indestructibil panaceu electoral „ de masa”.

De fapt, in Romania,”marea coruptie” nu este eradicata prin metode si mijloace care sa distruga un aparat coroziv care ani la rand a secatuit economia, ci prin „decapitarea” unor capete, exponente ale unor gasti, cumetrii, structuri locale. Acolo unde „umbra” a invins, bunastarea a ramas livida, administratia publica a fost respinsa, politia rusinata, justitia rupta sub propria-i greutate.

Iata de ca a venit vremea ca justitia sa puna o noua coada la ciocanul „de sentinta”, sa sufle praful de pe dosarele NUP, sa transforme puterea discretionara intr-o energie cu adevarat „inamovibila”. Caci daca avioanele, vilisoarele, terenurile de langa snagovuri si conturile grase vor continua sa reprezinte politica „fast hand” a „umbrei”, atunci bietei „fecioare” legate la ochi nu i-ar mai ramane decat sa citeasca din Sanda Brown pe talerele balantei.

Din pacate, la noi, terapia „marii coruptii” suporta tratamente spectaculoase dar puseistice si controversate. Si asta pentru ca in loc sa ne preocupe modul de trai, continuam sa fabricam credinte.

Ani de zile am trait sub cap cu tratatele reformei, ani la rand ne-m distilat neuronii fara sa amelioram capriciile clasei politice, ani la rand banul public nu a fost decat o negociere „la umbra” intre Ana si Caifa.

Si cand dupa un sfert de veac de iluzii, ca om „din bobor” nu reuesti sa te desprinzi de moda „spilhozen si picioare goale” la capitolul „status social”, pai sa nu te prostesti de ras cand unul urca la tribuna Parlamentului si, cu carnetul de partid in mana, ameninta ca daca se va mai pedala pe declararea averilor, va avea o tentativa de suicid?
Nefericitul a uitat, probabil, ca legea nu poate fi nici sul de hartie igienica, nici certificat de mostenitor. Ci doar haina sub care omul de rand isi apara propra-i socitate atunci cand „umbra” incepe sa-i devoreze viscerele.

C.M.