alin tise banner

OPINII / În chestiunea valorilor, Europa este ca România: „să dăm dovezi la lume”

mircea-dobocanSunt european, pro-european și, pentru prețul corect, să spunem că îmi doresc o mai mare integrare politică a statelor din U.E. Urmărind discursul Președintelui Comisiei Europene, prilejuit de Summitul privind Starea Uniunii pentru anul 2015, nu m-am simțit deloc european, cu toate că trăiam o zi ca oricare alta.

În schimb, printre pumnișorii Președintelui Comisiei, cu care lovea în pupitru, și printre poveștile din categoria „more of the same”, am văzut astăzi cât de actuală este învechirea Europei.

Dar nu asta m-a stârnit. Nici insistența pe obligativitatea cotelor de refugiați, idee care nu-mi avantajează statul. Nici alocarea numărului mare de refugiați pentru România (triplu față de cât putem integra) – aspect care s-ar putea să-mi afecteze societatea. Nu.

Acum scriu ca să expun o logică egocentrică europeană, un egoism infinit deghizat sub un univers prea învechit al altruismului și solidarității. Și mă poziționez, de asemenea, în sfera egoismului.

Aoleu, „Europa îmbătrânește, populația Uniunii Europene îmbătrânește”, spune Juncker. Urmează sugestia că este nevoie de o întinerire, și insinuarea faptului că acceptarea refugiaților ar întineri Europa. Toate bune, sala aplaudă.

„Când vine vorba de refugiați, asigurarea unui loc de muncă ține de demnitatea umană”, mai spune Juncker. Cu o nervozitate calculată, bate apoi cu pumnișorul în masă și cere statelor membre să dea dovadă de „solidaritate” – adică să accepte fără obiecțiuni propunerea Comisiei privind cotele obligatorii.

Casa democrației, sala aplaudă. Uraaa!

Acum, ce m-a stârnit pe mine. Sunt total de acord cu primirea, îngrijirea și integrarea imigranților. Nici o persoană nu trebuie abandonată, și nici o nevoie nu trebuie ignorată. Sunt solidar. Și da, statistic, întinerim Europa cu imigranți. Dar nu despre asta-i vorba…

Sunt și tânăr. Și constat că șomajul în rândul celor ca mine atinge cota de 25% la nivel european. Cote, deci. Și nu pot – bă, da nu pot! – să nu fiu revoltat de faptul că Juncker afirmă că „locul de muncă ține de demnitatea umană” numai când este vorba despre refugiați. De parcă noi, p-aici, n-am avea nevoie de puțină demnitate în plus; cam cu 25% mai multă.

Aceasta nu este doar o chichiță de care mă leg așa, de-al dracului. Nu o aud pentru prima dată! Realitatea este că, pentru tineri, Europa nu face nimic. Și da, mai trebuie precizat că treaba asta este între tineri și Juncker (a se înțelege între tineri și birocrația europeană îmbătrânită), și are loc  independent de fenomenele imigraționiste.

Incapacitatea birocraților bătrâni de a lăsa o moștenire bună n-are vreo legătură cu refugiații. Este clar că nu aplicăm stereotipuri, și deci că refugiații nu vin „să ne fure locurile de muncă”; au, în mod evident, motive mai serioase. ISIS.

Însă bunul simț a trebuit înlocuit cu precizări de acest gen, repetitive, care au devenit necesare din momentele în care dobitoci precum Nigel Farage din UKIP au fost mediatizați în presa civilizată, din țările civilizate.
Cu toată mâhnirea, țin să precizez că revolta mea este una interioară și că nu mă va face să renunț la aspirațiile și valorile europene. Și solidaritatea mea cu refugiații poate doar să crească.

Dar mă uit așa, cu jind, cum Europa devine un spațiu al lumilor paralele: și pe palierul statelor membre, și, mai nou, și la nivel generațional. Birocrații învechite, crize și nevoi actuale, rețete decizionale încremenite în gândirea care era actuală acum 30 de ani.

Văzând că noi, cei de-ai casei, nu contăm, cred că trebuie să ne gândim bine ce vrem să facem cu Europa și ce o lăsăm pe Europa să facă pentru noi. Cred că este momentul fie al întineririi modului de gândire de la nivelul birocrațiilor europene, fie al consolidării statului-națiune. Nu mai cred în afirmarea scriptică (și atât) a valorilor europene.

Vedeți, în chestiunea valorilor Europa este ca România: „să dăm dovezi la lume”. Suntem solidari numai față de terți. Între noi – state membre, generații – nimic.

În fine, dacă înghițim orice pastile și aplaudăm fără discernământ vom ajunge, încetișor, să aspirăm la statutul refugiați.

Cred că lecția europeană dură, a solidarității, a fost predată astăzi în Parlamentul European. Și pentru ca data viitoare lecția să nu se repete, trebuie să ne facem temele mult mai bine.

Mircea Dobocan

comentarii

  • Tinere, ca sa nu ingrosi randul somerilor trebuie si sa lucrezi ceva. Matale ai lucrat ceva concret ever?
    PS: fatait prin Europa cu KAS nu echivaleaza munca…

  • Bun articol, surprinde ipocrizia. Parcă ne unim doar ca sa-i ajutam pe altii, nu ca sa ne ajutam intre noi… păcat. Europe is what we make of it!