In anul 1848 Europa isi imprima in cursul ei istoric tumultos doua evenimente notabile: sirul de revolutii nationaliste(Primavara Popoarelor) si publicarea cartii ‘Manifestul Partidului Comunist’ de catre universitarul Karl Marx si prietenul sau industrias Friedrich Engels. Ideile lui Marx vor crea multe controverse in viitor desi esecul lor poate sa fie datorat suficient demult unei ipocrizii in aplicare sau a unei imposturi a unor conducatori nerezonabili(uneori scelerati).

Din comoditate sau ignoranta s-a creat tendinta de a lua Coreea de Nord ca si fanion de comparatie desi ideile marxiste au fost abil inglobate si in principiile economiei germane. Germania isi denumeste oranduirea politico-economica Sozialmarktwirtschaft(Economie sociala de piata) iar forma acesteia a fost mai robusta pe criza decat economia Marii Britanii care insista pe un liberalism cu dispret fata de interventia statului.

Acelasi model ca si Germania il au si Tarile Scandinave ca sa nu se creeze senzatia unui exemplu izolat. Marxismul cultural cu sensibilitatile sale pentru rasa si egalitate de gen, s-ar putea cel putin prima categorie sa fie mai adanc intiparite in Statele Unite decat in multe tari europene cu tentatii de stanga.

Linsajele mediatice ale celebritatilor americane pe motive de insulta rasiala sunt foarte prezente in mediul american, ce nu este altceva decat o forma de manifestare a marxismului cultural pe taram american. Marx ar putea sa fie totusi putin reevaluat si de catre romani ,in fond este cam singurul intelectual de calibru ce dedica o carte romanilor prin acele vremuri agitate. Cartea era dedicata cauzei romanilor intr-o nota destul de favorabila pentru un intelectual de prestanta, cunoscut fiind faptul ca prestigiul unui intelectual este consolidat si de stilul sau neutralist.

‘Insemnari despre romani’ cerceteaza putin rostul romanilor la granita de mari imperii.
Marxismul isi anunta franc scopurile chiar de la conturarea sa ideologica si anume lupta de clasa. Pe acele vremuri tumultoase sa anunti ca scop lupta de clasa cu a sa redefinire a ierarhiile bazate mai mult pe merit decat pe mosteniri de titluri era o provocare curajoasa. Dezideratul luptei de clasa venea cu unele deficite de imagine,era foarte simplu sa se alunece spre portretizari diabolizante. Cel putin prin renegarea mijlocitorilor asumati intre om si divinitate si anume clerul, marxismul si-a atras prin aceasta multe suferinte si interpretari.

Ulterior marxismul isi va domoli stilul revansard fata de rolul si atitudinea elitelor economice si va negocia tacit o cale de mijloc. Spiritul contestatar al marxistilor se va concentra in epoca moderna pe disputele de rasa si de gen si toate acestea se vor intampla tocmai la televiziunile elitelor economice, abia dovedite din nou saptamanile trecute de rapt al avutului obstesc prin evaziune fiscala. (Panama Papers).

Din orice oranduire nu poate disparea rolul contestatarului din natura firii asa ca s-a optat versat pentru o mai ‘fericita’ constestare a alunecarilor de limbaj ce ofenseaza cetatenii de culoare sau minoritatile sexuale. E un compromis al ambelor parti , spiritul contestatar al marxistilor isi va castiga popularitate televizata care ulterior se poate investi si preschimba pe alte resurse, iar proprietarii televiziunilor vor primi ca recunostinta o promisiune de renuntare la lupta de clasa revolutionara a ‘invechitilor’ parinti fondatori.

Apetitul recalcitrant, respectiv contestatar se va concentra oarecum in afara perimetrului de interese direct al elitelor economice si anume pe terenul disputelor de gen(patriarhat-matriarhat) disputelor de sexualitate(heterosexuali-homosexuali) si nu in ultimul rand al disputelor rasiale. Pactul discret intre elitele economice si marxisti va purta numele de marxism cultural. In timpul celui de-al doilea razboi mondial si dupa terminarea acestuia un curent de gandire incepe sa se manifeste intens pornind de la facultatile umaniste din Frankfurt in special sociologie.

Aceasta miscare va purta numele de Scoala de la Frankfurt si s-a creat ca opozitie la fascismul teribilist pe care Europa deja il simtea ca efect. ‘Sociologii’ din Frankfurt ulterior imigranti pentru o perioada in Statele Unite si-au ales ca obiect de studiu personalitatile dictatorilor europeni din acei ani de razboi. Acestia au observat in ansamblu ca temperamentul acestora are un efect emotional molipsitor incat poate capta in carisma sa grupuri largi de adepti ce ulterior ar putea incepe sa conteste eficient niste pozitii elitiste.

O parte dintre concluziile acestor cercetari conduse de catre exponentii ‘Scolii de la Frankfurt’ au fost ca dictatorii in copilariile lor ar fi crescut in familii cu un tata foarte autoritar si ca ar fi avut o sexualitate devianta. O reprimare a sexualitatii era foarte probabila in familiile cu tati autoritari sau cu vederi religioase stricte. Pe langa aceasta situatie se mai adauga in interpretarile sociologilor si o eventuala trauma sexuala care la fel de bine putea genera multa frustrare in viata de adult ce sa depoziteze rezerve emotionale care isi cauta o escaladare sau o stamparare prin violenta a acelei traume.

Acesti sociologi vedeau acest gen de familii practic sub forma unui stat fascist la scara minuscula. Miscarea marxista a scolii de la Frankfurt a inceput prin politicile publice promovate la nivel de guverne sa redefineasca familia ca celula de baza a societatii. Pentru a spulbera cosmarul fascist al tatalui autoritar au inceput sa creeze politici de emancipare a femeii. Asa va aparea curentul feminist ce are o meritata repunere in drepturi a femeilor in spatiul vestic. Cel putin in ceea ce priveste custodia unui copil tatal ajunge in vremurile moderne sa fie usor defavorizat de catre stat in raport cu femeia, avantaj incomparabil cu ce avea barbatul acum 100 de ani de exemplu, sau cu ce avantaj are si azi de pilda in tarile arabe.

Teoriile lui Sigmund Freud privind reprimarea sexuala si urmarile ei au fost imbratisate de catre acesti membrii ai ‘Scolii de la Frankfurt’. Asa a aparut in Vestul Europei generic numita „Revolutie Sexuala’ care nu este altceva decat o liberalizare sexuala cu toleranta fata de homosexuali, sau a operatiilor de schimbare de sex si multe alte derivate. Statul fascist german tocmai ca prigonea aceste practici sexuale la modul oficial.

Pentru a pune in drepturi curentul feminist sociologii mai aveau o piedica robusta si anume influenta religioasa ce practic are un caracter patriarhal, acorda de la sine intaietate barbatului. Matriarhatul devenea un scop al exponentilor Scolii de la Frankfurt pentru ca femeile nu erau considerate in stare sa construiasca un stat fascist agresiv. Poate si din acest motiv fascismul s-a adaptat azi la contextul tot mai feminist si cel putin prin fiica lui Jean Marie le Pen in Franta sau fiica lui Musolini in Italia isi cauta o noua manifestare de data aceasta prin exponenti feminini.

Ma feresc sa etichetez marxismul cultural in a fi bun sau rau cum nici macar in cazul nationalismului extrem nu imi permit o astfel de etichetare.

Marxismul cultural a venit ca si contracurent cu o antipatie evidenta fata de curentul predecesor. Daca ar fi sa detestati profund fiecare o persoana anume ,oare nu v-ar incanta orice trasatura care s-ar afla in opozitie cu acea persoana. Asa este si cu marile curente, un contra-curent nu presupune automat prin faptul ca e mai inovativ si neaparat ca ar fi mai corect sau mai bun decat celalalt, tocmai datorita faptului ca aversiunea nutrita il influenteaza sa se pozitioneze in opozitie fata de curentul precursor, luand acel curent ca reper si nu repere independente sau impartiale. Pe acest principiu afirm cu tarie ca si nationalismul are avantajele lui demne cu toate ca a fost diabolizat de contra-curentul ce evident i-a urmat.

Chiar si sub aspectul de evaluare logica nu poti afirma ca un curent este mai superior neaparat decat altul. Aceiasi intelegere e valabila si in cazul ierarhizarii culturilor. Specificul cultural este doar specific si nu poate fi considerat superior sau inferior. Tocmai ca s-ar putea ca negrii din Africa sa fie mai fericiti si mai longevivi cu animalele pe camp decat europenii blocati in trafic si cu alte griji pe cap.

Marxismul cultural isi mai consfinteste o data pactul discret cu elitele economice prin asa numitul deconstructisvism. Francezul Jaques Derrida insista pe ideea ca totul poate fi demontat si redefinit fata de cum era cunoscut pana acum oamenilor. Acesta uneori mergea pana in extrema de a isi scoate din declaratii verbul a fi. Daca totul putea fi demontat inseamna ca nimic nu mai are o definitie ‘clasica’, nimic nu mai ‘este’

Fascismul mai avea in interpretarea marxistilor pe langa modelarile comportamentale influentate de un tata autoritar si impregnarea unor traume ale sexualitatii (dupa teoriile lui Freud). O alta trasatura marcanta a unor dictatori ar fi fost convingerea ca sunt lideri providentiali adica ca au un fel de misticism.

De la aceasta premisa deconstructivistii au inceput sa ia in vizor religia. Au inceput sa demonteze religiile lumii si trairile mistice facand apel la stiinta psihologiei sau a sociologiei ca sa poate disparea efectul magic ce strangea oamenii laolalata pe diferite moduri de contestare. Incepeau sa apara pe la televiziuni diferiti intelectuali marxisti care demontau stiintific orice traire mistica. Dominatia marxismului cultural va fi pecetluita si nici nu se intrevede aparitia unui contra-curent acum ca nationalismul a fost ingenuncheat ideologic in mare parte. Poate suntem deja martori cum spunea universitarul american de origine japoneza Francis Fukuyama si anume martori la finalul istoriei din timp ce nu se mai intrevede la orizont un contra-curent.

Aparitia unui contra-curent este importanta in sensul de redefinire usoara a ierarhiile. Doar lupta dintre doua curente poate aduce repozitionari ierarhice esentiale , dominatia unui curent, practic consolideaza ierarhiile prezente, status-quo-ul cum spuneau latinii.

Ca sa intelegeti influenta deconstructivismului in cotidian, urmariti atunci cand apare o miscare politica noua cum apar diversi intelectuali la televiziuni si demonteaza acea miscare insistand asupra modului de functionare deja cunoscut si astfel sublineaza ca nu ar avea nimic special si nou de oferit.

Prin deconstructivism incearca sa anihileze carisma liderilor pe care foarte des o asociaza cu personaje fasciste. Ca doar orice individ carismatic trebuie sa fie neaparat un nou fascist in ochii telespectatorilor pentru a i se reteza elanul. Ulterior i se cauta un derapaj verbal legat de o femeie sau de un cetatean rom(tigan) si atunci portretul fascist este si mai clar sugerat.

Astfel prin deconstructivism si marxism cultural se poate neutraliza orice aspirant la o schimbare de structura a societatii. Tocmai de aceea am afirmat ca neo-marxistii au facut un pact discret cu elitele economice, pentru putina vizibilitate la televizor si pentru o notorietate de luptatori pentru dreturile homosexualilor sau a minoritatilor etnice. Nu voi putea accepta ca drepturile homosexualilor sunt de mai mare interes public decat rata somajului sau a scaderii salariilor simultane cu cresterea depozitelor in paradisurile fiscale.

Acum daca ati aflat cum a aparut corectitudinea politica ,prin toate informatiile de sorginte academica pe care le-am oferit as putea spune ca am aplicat si eu putin deconstructivismul. Daca tot am reusit sa demontez prin unealta deconstructivismului corectitudinea politica, pun ramasag ca nu mai pare nimanui asa senzationala cum parea inainte. Romania se afla printre tarile la care nu are cum sa ii convina pozitionarea ierahica in Europa. Evident ca tot elanul de schimbare si de asalt asupra ierarhiilor ii va fi faramitat cu tot dinadinsul.

Marxsimul cultural a facut un pact discret cu varfurile si muta discutia de fiecare data de pe terenul bunastarii economice pe terenul revoltarii fata de ofensarea minoritatilor etnice sau sexuale. Evident ca nu-mi pasa de cum e jignit un minoritar in contrapondere cu reducerea sau blocarea bunastarii neamului din care fac parte. Sau ar fi totusi o sansa sa revina cu succes impreuna cu ideile astea dupa ce reusesc sa il faca pe Putin sa inghita aceste prolifice si apetisante teorii.

Cosmin Sabo