alin tise banner

OPINII / Cosmin Sabo: Despre inflația diplomelor

Mă aflu de ceva timp într-o comodă stare inertă față de senzaționalul social românesc, cu alte cuvinte nu mă mai miră nimic, nu mă exaltez prea tare când descopăr lucruri atât de interesante ca acestea pe care urmează să le prezint în articol.

Atitudinea asta inertă sau stoică, mă ajută să nu întru în capcana tiradelor isterice și să pot relata argumentat și rece situații sociale atât de prezente în viața noastră cu speranța că la un moment dat cineva, se va lăsa invitat de temele alese și va simți ca urmare, un avantaj competitiv pentru strădaniile sale de devenire.

Ca de obicei doar voi contura ideile, nu voi da nume, în fond nu au relevanță, numele variază pe când profilul rămâne însă neschimbat. Nu voi merge pe firul unei anchete, nu voi arăta amenințător cu degetul, ci voi lăsa mereu un spațiu de completat din partea celor care citesc și vor să își incoarde mintea într-un exercițiu de logică și de intuiție.

Am ales să vorbesc despre inflația diplomelor după o amănunțită documentare și o promisiune față de un prieten bun. Pe lângă asta a contat și faptul că m-a prins de câteva ori reflecția în mijlocul unor cursuri în care dintr-o dereglare de atenție a mea sau niște teme străine interesului (încă nu am stabilit cauza precisă) îmi apăreau dileme pedagogice: Cum ar trebui să arate lucrurile?, cum m-ar influența pe mine?, Ce aș putea eu câștiga din asta?; Ce avantaj competitiv îmi adaug studiind asta?, Oare chiar ai șanse mai mari să fii milionar dacă nu termini facultatea? și alte întrebări.

În contextul competitiv în care ne aflăm cred că una dintre cele mai utile noțiuni pe care trebuie să le înțelegem este inflația. Inflația e un termen pe care îl asociem corect cu economia însă este atât de prezent în viața noastră încât îl putem aplica peste tot cu încredere nu numai când ne calculăm influența sa, asupra coșului nostru de cumpărături.În limbaj economic inflația reprezintă rata cu care prețul produselor și serviciilor dintr-o țară sau oraș crește, cu urmarea directă de scădere a puterii de cumpărare.

O inflație anuală de 5% înseamnă practic că în decurs de un an prețul unei pâini ce costă azi 1euro, va costa peste un an 1.05euro, iar puterea de cumpărare a acelui euro de care vorbeam va scădea .Dacă un salariu nu este mărit în cursul anului respectiv va însemna că puterea lui de cumpărare va fi redusă cu 5%.

În cazul diplomelor(oferta) dacă numărul lor se dublează, se adaugă o inflație de 100% pentru master(în cazul diplomelor nu este deloc mare), iar puterea de cumpărare(cererea) adică locurile de muncă bine plătite nu cresc în același ritm, atunci acest lucru va duce înspre două direcții:

1. în cazul mai fericit se vor aplica criterii de departajare iar cei cu perforamantele cele mai bune vor ocupa locurile limitate din ofertă, iar ceilalți respectiv jumătate își vor căuta poziții mai modest plătite sau inactivitate

2. cazul mai puțin fericit în care locurile disponibile vor coborî salarizarea și vor angaja mai mulți posesori de diplome și vor putea astfel păstra o presiune motivantă pentru cei care deja lucrează prin valul de supracalificati ce așteaptă să între. Pentru a încadra complet numărul dublu de absolvenți firma va trebui să înjumătățească salariile ce le oferea acum un an înaintea dublării numărului de absolvenți sau să deschidă porțile doar pentru câțiva care la rândul lor vor fii motivați pentru productivitate maximală de cei care așteaptă afară.

Sub o formă sau alta acest principiu este foarte prezent în viața noastră cea de toate zilele. Inflația de care vorbeam e un termen foarte strâns legat de un alt termen esențial din economie și anume principiul limitării resurselor(principle of scarcity).

Presupunând că cererea rămâne constantă și avem o reducere a drastică a ofertei acest lucru va duce la o creștere substanțială a prețului bunului respectiv. De exemplu resursa globală de petrol a fost drastic limitată de criză din 1973 când statele din OPEC au întreprins un șantaj energetic prin embargoul asupra petrolului ce a dus la o creștere substanțială a prețului unui baril de petrol de la 2$ la 12$ din octombrie 1973 până în martie 1974.

Resursa petrol a început să fie limitată de embargo ce a dus la creșterea bruscă a prețului ei. Un alt caz interesant este al companiei De Beers ce activează în industria diamantelor. De Beers se remarcă printr-o strategie ce se bazează pe scarcity principle, adică cumpără cantități foarte mari de diamante de pe piața internațională reducând astfel oferta de pe piață, pentru a se asigura că acestea își vor păstra prețul ridicat, de care ulterior să poată profita prin cvasi-monopolul pe care îl au deja pe piață mondială.

Limitarea unei resurse în cele mai multe cazuri crește apetitul oamenilor de a o posedă, iar asta se poate aplica și în cazul diplomelor precum și în alte domenii, de exemplu absolvenții de Harvard români ar fi preferați în fața oricărui alt șef de promoție al universităților românești de către o firmă străină din România.

Până și nouă ne place să deranjăm cu mesaje de felicitare de sărbători persoanele care primesc cele mai multe și au cel mai puțin timp pentru a le citi, mă refere la persoanele importante sau celebrități pentru că o diferență sensibilă există între ele. Așa că principiul limitării resurselor se aplică aproape general de aceea trebuie neapărat înțeles.

Alt exemplu ar putea fi relația dintre aur și argint. Argintul este avantajat în ceea ce privește proprietățile industriale, este practic cel mai bun conductor electric și caloric dintre toate metalele, însă totuși aurul rămâne mult mai scump și din cauza rarității lui. O uncie de argint este evaluată la 24$, iar o uncie de aur este de 58 de ori mai scumpă, adică 1392$.

Argintul până nu demult se găsea într-o mai mare cantitate ca aurul, însă larga sa folosire industrială a început să îi apropie disponibilitatea de cea a aurului fapt ce va duce în opinia analiștilor spre o creștere substanțială a prețului acestuia.Aurul mai are avantajul că este folosit ca și garant pentru unele monezi ce face ca cererea sa pe piață să fie foarte mare și astfel să îi continue creșterea prețului.

Profesiile și certificările sunt supuse și ele acestor principii economice de care vorbeam inflație și limitarea resurselor însă nu cu o reflectare imediată în piață dar mereu cu o presiune ce va modela treptat piața. Creșterea disproporționată cu cererea pieței a absolvenților de facultate va antrena o nouă competiție pentru posturile limitate care va putea să crească exigențele pentru aplicanți la o certificare master, care la rândul ei se poate dovedi mai târziu insuficientă dacă criteriile de triere ale universităților sunt neglijențe și vor oferi pieței un număr asemănător de mare de absolvenți master cărora li se vor crește din nou exigențele de intrare pe posturile dorite și vor fii invitați să se înscrie într-o nouă cursă, de data aceasta a doctoratelor.

Cursa pentru certificare academică poate continua destul de mult însă fără beneficii clare pentru economie pentru că eficientizarea proceselor și simplificarea lor prin noile tehnologii nu au neapărat nevoie de angajați cu studii mai avansate. La ce folosește o investiție de 4 ani în facultate unui taximetrist,vânzător sau angajat la call center îmi este greu să conștientizez în afară să zicem de alimentarea optimismului care este oricum întreținut relativ artificial în acest mediu.

Majoritatea joburilor sunt rutinare din moda diviziunii muncii cu a sa productivitate ridicată așa că această largă majoritate nu justifică investiția de timp într-o facultate, însă firmele preferă să păstrezi ritmul și trendul mai mult decât să mergi mult prea în față sau prea în spate cu pregătirea. Trebuie mereu să arati o aparentă sincronizare cu cei mulți altfel se va isca dorința de a fi nivelat sau marginalizat de presiunea conformismului(peer pressure).

Inflația certificărilor

Inflația certificărilor este definită de sociologi în felul următor: este procesul prin care certificările își pierd din valoarea pieței odată cu disponibilitatea lor din ce în ce mai mare pentru un număr foarte mare de oameni.

Inflația diplomelor este prezentă în foarte multe state și v-am atașat un tabel care ilustrează situația din Statele Unite. Se poate observa că în anii 40 în jur de 5% din absolvenții de liceu urmau mai departe cursurile unei universități, pe când în 2010 procentul se apropie de 35%.

tabel 1

Nu aș putea susține că Statele Unite ca și model de învățământ absolut pentru că în ultimii anii rezultatele standardizate arată că Finlanda sau Koreea de Sud se bucură de sisteme mult mai eficiente cu suficient avans în fața Statelor Unite.

Fac această mențiune pentru că există o tendință firească de a lua Statele Unite ca model infailibil de majoritate. Aceste dezvoltări ridică evident întrebări privind ideea calității academice, mai precis cum s-ar delimita indivizii care au o pregătire de calitate în cohortele din ce în ce mai mari de absolvenți.

În cazul Statelor Unite unele universități de prestigiu s-au reunit într-o ligă cu substrat sportiv, pentru că în sistemele occidentale sportul e o prioritate solidă. Această ligă se numește Ivy League și reunește de pildă universități ca Harvard, Princeton, Yale toate de un renume deosebit. Nu am adus în discuție întâmplător Ivy League pentru că explică pe de-o parte urmările inflației diplomelor.

La o inflație mare a diplomelor unul dintre criteriile pe care se merge este prestigiul universităților, universitățile de elită vor fii cam singurele care vor putea atenua din efectele de inflație a diplomelor, de devalorizare pentru studenții lor.

Însă pentru garantarea valorii diplomelor solicită în schimb taxe de școlarizare destul de mari adică 67 844 $ pentru anul universitar 2014-2015 de exemplu, 5 ani de studiu ar echivala cu un cost de 339 220$. În cazul României trendul de decredibilizare prin inflație a diplomelor a început prin cazul de notorietate Spiru Haret dar și altele și a continuat chiar prin contribuția unor universități mai reputate.

Școala Americană din București este unul dintre primele semnale că învățământul de calitate va merge către o privatizare din ce în ce mai certă. În cazul învățământului superior există deja câteva cazuri de universități private la care se zvonește că au migrat profesori de renume însă încă acestea de moment nu se bucură de cel mai mare prestigiu, mai ales din cauza faptului că alte universități private din categoria Spiru Haret au intrat în scandaluri mediatice zgomotoase.

Presiunea de credibilizare este foarte mare în condițiile în care există așa mulți posesori de diplome, iar nevoia de distincție cere sacrificii mari, inclusiv bănești, dacă nu numai bănești în unele cazuri.

Mai departe voi prezenta niște reflectări statistice ale situației diplomelor din România preluate de pe Money.ro. Money.ro delimitează două trenduri de inflație a diplomelor de după revoluție.

Trend1 între anii universitari 1990/1991 -1995/1996
Juriști: de la 314 pe an (în 1990), la 7.830 doar în 1995/1996.
Economiști: de la 2.209 pe an (în 1990), la 9.672 pe an (în 1995).
Filologi: de la 388 pe an (în 1990), la 3.352 pe an (în 1995).
Absolvenți Istorie-Filosofie: de la 168 pe an (în 1990), la 2.752  pe an (în 1995).

Trend 2 intre anii universitari 1995/1996 -2009/2010
Economiști: de la 22.887 pe an (în 1996/1997), la 72.641 pe an (în anul 2009/2010).
Juriști: de la 10.362 pe an (în 1996-1997), la 17.954 absolvenţi pe an (în anul 2009/2010).
Filologi: de la 6.803 pe an (în 2001/2002), la 10.705 absolvenţi pe an (în anul 2009/2010).
Pedagogi: de la 2.404 pe an (în 1996-1997), la 20.647 pe an (în anul universitar 2009-2010).
Absolvenţi de Ştiinţe Politice şi Administrative: de la 986 pe an (în anul universitar 2000-2001), la 13.625 pe an (în anul universitar 2009-2010).

În primii 5 ani de după revoluție numărul absolvenților de studii juridice pe promoție a crescut de aprox 25 de ori, dacă ne folosim de termeni economici ar însemna o inflație de 2500%. Inflația după cum am argumentat duce la devalorizarea obiectului supus inflației fie bani sau diplome. Aș putea afirma că s-a creat o nouă industrie în economia românească, ce va înlocui treptat în anii următori industriile clasice pe care le cunoaștem, industria metalurgică, industria petroliferă sau industria extractivă.

În trendul al doilea creșterea absolvenților a crescut în continuare de la 10362 absolvenți pe an la 17964 de absolvenți anual. Numărul lor va crește în 2010 de 57 de ori față de nivelul anului 1990 ce este destul de uluitor. Societatea comunistă își atingea saturația în domeniul juridic cu 314 de absolvenți pe an pe când nouă orientare are nevoie să urce ștacheta până la 17 954 de absolvenți anual în 2010.

Economiștii au și ei un trend de creștere asemănător de la 2209 pe an în 1990 la 72641 de absolvenți pe an în 2009/2010. Asta nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât o creștere de 32 de ori față de nivelul anului 1990 transformat în termeni economici putem vorbi de o inflație de 3200%.

Statele Unite a înregistrat oricum o inflație îngrijorătoare a diplomelor ce a crescut din anul 1940 cu aproximativ 700% pe o perioadă de 70 de ani până în anul 2010. Cazul nostru poate fii numit lejer hiperinflație sau inflație galopantă a diplomelor pentru că un calcul simplu matematic ne arată că de la nivelul 3079 de absolvenți non-tehnici(juriști, economiști, filologi, absolventi de științe politice) numărul a urcat la 114 925 în anul 2010.

Transformat în inflatiei ajungem la o cotă de inflație academică de 3632 % în 20 de ani spre deosebire de SUA care își atinge inflația 700% după 70 de ani. Este unul dintre puținele decalaje pe care le-am recuperat față de Statele Unite.Inflația anuală a diplomelor pe perioada a celor 20 de ani este de 19,84% pe an academic pe când în SUA este de aprox 6.93% pe an.
Inflația medie academică pe an în România este de 2.86 de ori mai mare decât în Statele Unite unde este privit deja cu îngrijorare. Nu am menționat absolvenții tehnici din România însă calculul rămâne în picioare pentru că am găsit date pe o perioadă mult mai lungă în cazul SUA adică de 70 de ani și nu 20 de ani ca în cazul României, iar fenomenul inflației academice a devenit mai acut după 1980 în SUA.

Curiozitatea mea merge mai departe cu întrebarea de câți ani ar fii nevoie ca întreaga populație a României să aibă în totalitate studii superioare cu o rată medie a inflației studiilor de 19,84%.

În perioada 1996- 2009/2010 s-au format 1.243.921 de absolvenți de studii superioare. (http://www.money.ro/câți-absolvenți-inutili-am-format-în-21-de-ani-de-haos-în-educație_1164766.html)

Dacă păstrăm inflația academică de 19.84% pe an calculată amănunțit mai sus și facem abstracție de absolvenții de studii superioare dinainte de anul 1996, deci sunt puțin indulgent cu calculul, putem afla următoarele: În 6 ani de zile începând cu 2010, anul în care apar datele articolului de pe money.ro cu o rată a inflației academică de 19.84% 13 708 046 români vor avea studii superioare.

3 ani au trecut deja, absolvenții dinainte de 1996 sunt și ei numeroși și mai trăiesc, cei drept mai mult prin alte țări însă pot estima că ne apropiem în câțiva ani poate 3 , 4 ani de statul care ar putea să atingă 100% din populație posesori de studii superioare cel puțin conform calcului dacă nu cumva am atins deja în condițiile în care numărul de membrii de partid are cam aceeași inflație cu inflația diplomelor, iar asta ar putea fii de ce nu o legătură pentru că înțelegem și noi cum funcționează camaraderia.

Totuși pe final am devenit brusc optimist, mi-a venit ideea foarte bună să fac o firmă de diplome și decorații și cum sunt poate printre puținii care s-a prins de trendul pieții, din timp ce nu văd prea multe obiecții la starea actuală aș avea șanse să fac chiar un monopol. Ce poate fii mai încurajator într-o afacere decât să ai un monopol.

Am citit recent un articol în care Dan Peretianu, fost președinte al Camerei Federative a Medicilor din Romania (CFMR) afirmă că avem cei mai mulți absolvenți de medicină dintre toate țările lumii la 100000 de locuitori. Astfel, pentru fiecare 100.000 de locuitori, la noi existau in 2011 36 de absolvenți.

Prin comparație, in Statele Unite erau numai 6,5 absolvenți, iar in Marea Britanie 9,3 absolvenți. Mai jos am găsit pe site-ul OECD un grafic care îmi confirmă spusele domnului Peretianu și depășim cu mult chiar pe țara ce stă în vârful topului, anume Austria cu 23,6 absolvenți. De remarcat că producem pe an de 6 ori mai mulți absolvenți mediciniști decât SUA l 100000 de locuitori.

Mulți dintre ei vor pleca la export și s-ar putea să nu fie soarta lor la fel de complicată ca pentru juriști și economiști, datorită pensionarilor europeni ce și-au câștigat se pare respectul pentru asigurare socială de calitate.

Profesionalizarea și diplomele:

Am cunoscut mai demult o fată în corelație strânsă cu fratele meu care m-a surprins în ambele moduri și pozitiv și negativ prin numărul de certificări pe care le avea: coafeză, manichiuristă, atestat contabil și certificat de bucătăreasă și încă ceva dar nu îmi mai amintesc. Încă nu știu care direcție profesional i-a adus cea mai mare satisfacție însă am fost impresionat de colecție.

Unul dintre primele mele contacte mai speciale cu diplomele a fost puțin mai indirect, mai precis prin fratele meu care râvnea la diplome de Tae-kwan-do împreună cu centurile corespunzătoare. Îmi amintesc că a strâns vreo 3 centuri într-un timp foarte scurt și primirea centurii coincidea cu momentul în care plătea o anumită cotizație.

Eu am strâns diplome de limbi străine o parte de pe la centrele de pe lângă universități și am fost foarte mirat la un zvon că nu ar fii acceptate certificările Cambridge pentru engleză sau DALF pentru franceză.. Nu m-am prea îngrijorat de examenul respectiv, pentru că am o mătușă în politică care și-a dat recent masterul și avea nevoie de o diplomă de genul care să îi atesteze competența în limba engleză și am avut atunci pe moment deja senzația liniștitoare că am luat examenul. Cred că s-a pierdut zvonul între timp și s-a revenit la normal, însă zvonul era destul de revoltător mai ales pentru cine îi înțelegea motivația.

Legat de profesionalizare am citit un articol interesant al sociologului Randal Collins. Aceasta relata în articol că avea o cunoștință care a muncit 20 de ani ca instalator și s-a săturat într-o zi de rutina muncii de instalator venindu-i ideea de a se face clovn. A aflat cu surprindere că pentru a fii clovn nu e suficient să cumperi un costum colorat și un nas roșu, ci trebuie să se înroleze în programul intensiv Summer Clown Institute după care bazat pe performanța sa, trebuia să aștepte să fie chemat de către prestigioasa școală de clovni Ringling Brothers Clown School din Florida.

Există o Asociație Mondială a Clovnilor care emite diferite certificări și ține cursuri pe diferite tematici: character developments, on-target marketing, incredible bubbles and simple but impressive balloons în forma lor originală. Cred că și prin corporații există cursuri care mai de care mai inventive însă există cazuri ca peste tot în lume în care se duce prea departe și nu se reflectă nici în pregătire nici în salarizare prezența acelor cursuri.

Inflația notelor

Un alt fenomen pe care aș dori să îl includ în articol este inflația notelor. Notele de la școală sunt supuse și ele celor două principii economice de inflație și limitare a resurselor(scarcity).Nota 10 nu mai are aceeași valoare dacă este primită de jumătate din clasă pentru că este o ofertă mult prea mare de 10 decât e nevoie și apare o problemă de departajare ce ține de psihologia socială, adică următorul criteriu poate fii efectul Halo ce este puțin mai favoritist.

Un profesor american a avut curiozitatea să vadă efectul notelor mari asupra performanței academice reale a studenților săi. Așa că a început să fie foarte indulgent în catalog, ținând separat un carnețel în care continua să noteze performantele studenților săi după stilul său exigent de la început.

Marea majoritate a studenților au primit A adică nota maximă în sistemul american, ce a dus la o evidentă delăsare a studenților buni și o la fel de mare lejeritate a studenților mai slabi. Comparând notele oficiale cu cele din carnețel a putut observa clar efectul notelor mari asupra performanței academice.

Pe lângă acest efect, mai poate apărea un efect trist pentru studenții buni care își joacă șansa carierei prin universitate și vor risca să fie rătăciți în cohorta de absolvenți cu note umflate.

talel 2

În tabelul de mai sus se poate vedea inflația notelor mari chiar în sistemul american. În anii 1940 se poate observa că numai în jur de 15% dintre studenți primeau A (9 și 10 în scala românească). Pe parcursul anilor exigențele s-au relaxat ce a dus la o un procent apropiat de 45% în 2008 a calificativului A(9 și 10).

Situația în Finlanda este puțin mai diferită. Acolo poate se merge un pic și în cealaltă extremă, însă excelența trebuie delimitată altfel se uniformizează. În Finlanda, un sistem pe care mulți îl apreciază în ultima vreme, se întâlnesc frecvent cazuri în care studenții sunt picați în proporție de 50% la unele examene.

Universitățile păstrează o grilă de notare ce le împiedică să ofere mai multe note de 10 decât 5% din numărul elevilor. Asta înseamnă că la un număr de 60 de studenți vor fii maxim 3 care vor primi nota maximă 10, peste acest număr se consideră deja disproporționat.

În România situația nu am încercat să o includ într-o statistică însă pot să fac o serie de asocieri ca și fiecare trecător prin sistemul de învățământ românesc. La licență am auzit suficient de des despre note maximale așa că aici aș bănui că nu se ia în calcul un sistem asemănător cu finlandezii. Poate cineva de la minister ar putea fii interesat să facă o statistică a compoziției notelor prin universitățile pe care se străduie să le regelementeze.

Poziția învățământului românesc în lume

Neatenția la principiile economice de inflație și limitare a resurselor, poate și un simț controversat al valorii și de ce nu prezența unui grad simptomatic de nepotism face ca sistemul românesc să fie decredibilizat continuu de standardele internaționale.

Luăm de început testul PISA (Programme for International Student Assessment )

Testul standardizat PISA măsoară competențele în matematică, citit și științe al elevilor de 15 ani. În 2012 ocupăm locul 45 din 65 de țări. La matematică 40% dintre elevi s-au dovedit a fii foarte slabi și doar 3.2% de top. http://www.oecd.org/pisa/keyfindings/pisa-2012-results-overview.pdf. Serbia și Ungaria se află mai sus ca noi pe când Bulgaria cu două poziții mai jos.

În topul Shnghai al primelor 500 de universități din lume nu figurăm deloc.În schimb în ceea ce privește facultățile, putem găsi Facultatea de Matematică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj ce ocupă o onorantă poziție în intervalul locurilor 100 și 150. http://www.shanghairanking.com/ARWU-Statistics-2013.html#2

În topul QS al universităților http://www.topuniversities.com/university-rankings suntem menționați în intervalul locurilor 700-800 din lume. Prima universitate românească din top este Alexandru Ioan Cuza din Iași după care urmează Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, iar în continuare Universitatea București.

Ungaria și Serbia au 3 respectiv 2 Universități situate în topul 500. Universitatea Politehnică din Kiev ocupă un loc în intervalul 601-650. Universitatea St Kliment Ohridski din Sofia ocupă locul 675. Khazar University din Azerbaijan ocupă o poziție în intervalul locurilor 651-700. South Kazachstan State University ocupă un loc între pozițiile 651-700.
Dintre vecinii noștrii geografici stăm mai bine în acest top al universităților numai față de Republica Moldova

Simularea meritului și nepotismul:

Sociologii au emis niște teorii ale simulării în societate îndeosebi sociologul Jean Braudillard și cred că și-ar putea găsi mult material de studiu în sistemul de învățământ românesc. Inflația notelor și inflația diplomelor atestă clar că sistemul universitar nu și-a propus să departajeze meritul și să îi ofere rolul social pe care l-ar fii primit în societățile meritocratice.

Deja meritocrație absolută nu există însă azi Singapore se apropie cel mai mult de modelul meritocratic. Filosoful chinez Confucius a transmis meritocratia puternic prin învățăturile sale, iar statul chinez cel puțin partea care se îndruma din învățăturile acestuia face progrese în această direcție.

Imperiul Britanic s-a inspirat și el din interacțiunea cu învățăturile confucianiste din vecinătatea Indiei și a început să identifice și să promoveze meritul pentru a contracara favoritismul și corupția din coloniile sale. Statele Unite din secolul al XIX-lea a făcut de asemenea multe progrese în această direcție meritocratica alaturi de Australia.
Franța lui Napolean a dus cu succes lupte după Revoluția Franceză împotriva privilegiilor ereditare ale stărilor favorizate nobilime și cler. Napolean își va promova în administrația statului unii dintre soldații săi dar și oameni simplii. Meritocratia are și o dificultate teoretică, cu atât este mai dificil de implementat în realitate însă treptat se pot înregistra progrese.

Nepotismul este o situație cu care cei mai mulți am crescut și de aici poate o confundăm cu normalitatea. Discuția pe marginea ei este evitată pentru că este omniprezentă. O cauză ar putea fii că România este o țară colectivistă în care familia ocupă un loc central, iar societatea vede normal ca părinții să își promoveze copiii chiar cu încălcarea regulilor relaxate.

Vocea poporului chiar amendează dacă nu ți-ai rezolvat copilul și l-ai lăsat să se descurce pe meritul său. Fiind o societate colectivistă în care familiile încalcă frecvent regulile sociale pentru favorizarea membirilor săi, probabil tânărul va intra într-o junglă dacă va încerca să își urmeze calea meritului. Universitățile de prestigiu și-au formulat politici anti-nepotism clare. De exemplu Universitatea din Chicago
http://humanresources.uchicago.edu/fpg/policies/200/p206.shtml, locul 9 în lume deasupra Universității Oxford în topul Shanghai scrie următoarele în politica anti-nepotism:

Purpose: The purpose of this policy is to avoid favoritism, the appearance of or potential for favoritism, and conflicts of interest and loyalty often associated with nepotism. Nepotism is inconsistent with the University’s longstanding policy of making employment and other business decisions based solely on University needs and individual qualifications, skills, ability and performance.

Policy: No University staff employee may make, participate in, or attempt to influence employment or other business decisions involving a relative or pressure or cause others to do so.

Business decisions: decisions related to full spectrum of University commercial activities (e.g., buying, hiring, selling, contracting, licensing, leasing).

Relative: the spouse, domestic partner, and, whether by blood, adoption, marriage or domestic partnership, the child, parent, grandparent, sibling, grandchild, aunt or uncle, niece or nephew, or any person residing in the immediate household (or the household of the spouse or domestic partner of any of these relatives) of the University employee, or his or her spouse or domestic partner.

La ‘domestic partner’ se referă la relația de concubinaj, ce înseamnă cu alte cuvinte că relațiile mai afectuoase cu doctoranzi, doctorande, masteranzi, masterande pot să îți ofere un mare ghinion profesional dacă îți dorești o carieră universitară la University of Chicago.

€˜’Person residing în the immediate houshold’: aici se referă la faptul că nu poți să închei contracte reprezentând facultatea cu vecinii tăi sau vecinii partenerei tale sau a părinților tăi, bunicilor și așa mai departe toate categoriile amintite în politica de integritate.

De la Chicago mergem înapoi în Europa unde vom găsi un exemplu la fel de interesant, mai precis în orașul Palermo din Sicilia. Din păcate Universitatea din Palermo nu stă așa de bine în topul Shanghai, însă nu stă deloc bine nici măcar în topul național italian. Din 19 universități italiene ce figurează în topul Shanghai, Universitatea din Palermo ocupă locul al 17-lea în ierarhia națională, fiind împreună cu Napoli singurele orașe din sudul Italiei, adică la sud de orașul etern Roma care au o Universitate în top.

Celelalte 17 Universități se află în nordul Italiei cu toate că lista primelor 10 orașe ca număr de locuitori situația este echilibrată 4 din sud (Napoli, Palermo, Bari și Cătănia) și 5 din nord(Milano, Torino,Genova,Bologna, Florența) Roma fiind mai degrabă intersecția celor două Italii destul de diferite cultural. http://www.shanghairanking.com/World-University-Rankings-2013/Italy.html

Prin ce se deosebesc cele două Italii este principal atitudinea față de familie. În sud familiile încalcă regulile sociale ale comunității și își favorizează membrii cu prețul conflictelor pe când în nord apropierea de Germania a început să introducă o altă atitudine față de favoritism și corupție.

Familia din Palermo se simte amenințată de celelalte familii din oraș și începe să își extindă influența și să își protejeze interesele, așa că crește se incuscreste cu cine trebuie și își conturează un clan. Clanul prinde amploare începe să se extindă, vrea să controleze cât mai mult și începe să își pună oameni loiali prin tot felul de poziții publice. Competițiile sociale încep să fie viciate, trebuie să aparții de o familie importantă ca să ai drepturi, favoritismul înflorește, unii cumetrii se văd colegi la primărie, alți cumetrii se văd colegi la Academie ca profesori și așa mai departe.

Controlul este păstrat oamenii obișnuiți nu mai au mize sociale deosebite și apare o demoralizare, cei mai merituoși nu își ating potențialul, iar cumetrii nu se deranjează unii pe alții pentru că e urât față de familei să îți reclami neamurile pentru abateri de tot felul. În aceste condiții societatea stagnează și își creează mediul pentru cultivarea mafiei siciliene.

Societatea începe să aibă o tot mai clară nuanță de simulare, unii se fac că dau amenzi, alții se fac că corectează examene și așa mai departe. Situația devine o obișnuință, iar conștientizarea stagnării apare numai la câțiva care mai călătoresc în afara spațiului cumetrilor, în alte țări.
Dar să lăsăm profanii cu familiile lor, să ne întoarcem în sanctuarul educației siciliene, să ne întoarcem la Universita degli Studi di Palermo. http://www.bestofsicily.com/mag/art289.htm

Un extract din link-ul pe care l-am atașat mai sus: ‘Typically, a university teaching position is given to a professor’s child, spouse or lover (sexual liaisons being common between ageing male professors and aspiring young female associates) without the position having been announced officially, or perhaps the opening has been made public only in an obscure posting on a bulletin board in an office to which the general public has limited access.

This corrupt practice of informing “favourite” candidates of available positions while concealing the same information from worthy candidates in the general population explains how twice as many junior posts could be filled as were actually advertised’€™

Fenomenul este remarcat și de prestigioasa publicație The Economist în următorul articol: http://www.economist.com/node/12607260

Articolul are asemănări și diferențe, dar mai multe asemănări, iar asocierile să le facă fiecare pentru că eu vreau să închei mai rapid articolul deja foarte lung.

În concluzie avem o inflație de diplome cum nu s-a mai pomenit din ce cunosc eu, cu o inflație a notelor în care copiii părinții și profesorii sunt toți fericiți cu mediile mari.

Mai avem o răbdare să intrăm într-un top 500 al universităților și o majoritate care se acuză reciproc în ultimii 20 de ani, perioadă în care tot ce v-am descris a înflorit până la scara în care v-am prezentat-o în articol.

Cred că vom avea cu toții un viitor foarte palpitant.

Cosmin Sabo

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii