Un deal dintr-o comună ar fi plin de cruci, dacă morții din epoca Arafat ar fi mutați acolo, ca aducere aminte. Morții din subordinea sa picați cu avionul în Apuseni, tinerii din Colectiv, bebelușii de la Maternitatea Giulești, pacienții de la Piatra Neamț și acum de la Institutul Matei Balș.

Lista continuă și cimitirul va fi completat în timp, dar șoricul lui Raed Arafat va rezista temperaturii din fața camerelor de filmat unde va guița către ziarist: Revolta e în capul dumneavoastră! Toți miniștrii sănătății au stat lângă el ca niște purceluși de lapte, exact ca Vlad Voiculescu acum, ascultând răgetele supreme ale secretarului de stat.

Nu i-a fost clătinat scaunul de niciun președinte, niciun premier, niciun ministru, niciun parlament, niciun ONG sau vreo instituție a statului. Nimeni nu-l anchetează, nimeni nu-l da afară ca pe un mistreț care a intrat în ograda gospodarului și i-a mâncat copiii. Ca un vultur, Arafat aterizează la locul tragediilor și amușinează cadavrele fumegând. Așteaptă masa pentru a devora porția de publicitate, în care spune că se va ancheta și vor fi luate măsuri. De fiecare dată și la scurt timp, fiara politică poposește la locul unei noi nenorociri pentru a grohăi profetic aceeași poezie macabră.

De ce e ținut totuși în funcție? De ce nu este extras ca o măsea stricată a sistemului, pe care-l conduce din poziția de subaltern? Ce legături există între Arafat-SIE-SRI? Ce afaceri vor procurorii DNA să le fie puse pe masă de către presă pentru a începe o anchetă? Cât de mare trebuie să fie cimitirul pentru ca domnia acestui șoric să fie pusă la ocnă? Nu știu răspunsurile, dar știu că Arafat trebuie executat din funcție, iar serviciile secrete, găștile politice și autoritățile să se oprească în a-i ține spatele.

Dacă veți considera că revolta e doar în capul jurnaliștilor, vă rog să vă puneți în locul victimelor sistemului Arafat. Dacă nu puteți, încercați să vă imaginați că sunteți rude la capătâiul celor care și-au dat suflarea în chinuri. Unii nu-și imaginează, pentru că trăiesc cu imaginea celor dragi și strâng revolta în dinți ca pe o bucată de lemn, pentru a nu urla de durerea sufletească ce nu trece niciodată.

PS Nu, nu mă aștept ca Arafat să aibă bunul simț și să renunțe printr-o demisie de onoare. Porcul e tot porc chiar și dacă-l îmbraci în costum.

Tiberiu Lovin – Ceasul Cetatii