Opinie: În plină pandemie, sentimentul de dezbinare națională și neputință a crescut într-un mod ireal

În plină pandemie, sentimentul de dezbinare națională și neputință a crescut într-un mod ireal. Oricum era la cote alarmante, însă acum aproape că este palpabil, aproape îl poți atinge fizic.

La douăzeci de ani în noul mileniu, din zece români, 7 înjură PSD-ul, vreo 5 și PSD-ul și PNL-ul, doi cred că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu iar cel puțin unul susține că nu exită Coronavirus.

Difențe de gusturi în materie de înjurături, însă un numitor comun există, și anume acela că țoți, absolut toți, înjură și hulesc România și vor ”o țară ca afară”. (Cei sub 1 la 1000 care nu gândim așa suntem neglijabili, nu contează. Vorba aia, la ce vremuri trăim, putem dispărea într-o săptămână)

De la cel mai modest dotat intelectual pălmaș și până la a-tot-știutorii hipsteri cărora le pute limba rămână și o ard pe engleză, toți s-au săturat de ”chestiile astea”, toți cred că ”ne merităm soarta” și toți ar emigra mâine dacă s-ar putea. Unde? Oriunde. Ce contează, doar departe de ”Românica” să fie. Mulți s-ar face chiar și unguri, dacă i-ar primi guvernul de la Budapesta. Incredibil.

În același timp însă, cu toate că scuipă pe identitatea și valorile naționale, preferând să-și numească copiii Giovanni în loc de Ion sau Mario în loc de Mihai, românilor nu le place când opinia publică europeană îi numește „sclavi” sau cand îi asimilează țiganilor.

Imaginile cu bieții căpșunari ai sparanghelului, așteptând Airbus-ul francez al Wizz-ului unguresc care să-i ducă pe plantația germană au atins, totuși, o coardă sensibilă a puținului orgoliului național rămas. Și iar au început blestemele la adresa ”conducerii”, la adresa lui Iohannis, lui Ponta, lui Băsescu, la adresa ”corupției care ucide”, a justiției, a miliției, a oricui în afara propriei persoane.

Și totuși, ce altceva vreți? Cum să ai pretenția ca alții să te trateze cu respect, când îți este rușine să prezentați ID-ul de România la controlul de pașapoarte?

Sărmanii muncitori de pe plantațiile de sparanghel n-au nicio vină, s-au dus la cules pentru că atâta pot. Atâta știu și asta fac. Nu doar noi avem săraci sau infractori. Italia are milioane de familii la limita sărăciei iar SUA are aproape 1 din 100 de cetățeni în pușcărie, apropo de ”țări ca afară”. Însă parcă doar noi avem acel talent special de a ne numi noi pe noi neam de curve și hoți.

Până nu va avea loc o schimbare în propria mentalitate nu avem dreptul de a emite pretenții, pentru că nu le merităm.

Personal cred însă că să te fi născut în România este un privilegiu, nu povară. Este o binecuvântare, nu un blestem. Este o garanția unei inteligențe native. Asta mai puțin dacă ești atât de prost încât ai #statîncasă la referendumul pentru familie crezând că îl scoți pe Dragnea din închisoare dacă ieși la vot, evident.

Opinie: Cum am ajuns sclavii Europei un articol de Sabin Ripan, bzc.ro