Medic Cluj: „Să spui că nu există acest coronavirus e ca și cum ai nega existența cancerului"

Medic Cluj: „Să spui că nu există acest coronavirus e ca și cum ai nega existența cancerului”

Medicii sunt pur și simplu disperați. Au fost lăsați singuri în războiul cu coronavirusul. Mulți cetățeni nu cred că există acest coronavirus, nu își iau măsuri. Mulți politicieni fac petreceri, ședințe de partid, merg în localuri fără mască. Politicienii de la CCR au zis că nu contează urgența medicală, mai importante sunt drepturile celor infectați. Iar la Cluj ai sunt 4 locuri libere la Terapie Intensivă.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu, care este și medic epidemiolog, atrage atenția în privința creșterii accentuate a numărului de cazuri de Covid-19. Medicul face un apel public și îi îndeamnă pe oameni să respecte măsurile de protecție, informează G4Media.

La Cluj în cele două spitale care tratează pacienții cu Covid, Spitalul de Boli Infecțioase și cel de Pneumoftiziologie mai sunt 4 locuri libere pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.

„Sunt probleme în toată țara, după cum ați văzut. Noi mai avem patru locuri la ATI, atât. Nici asta nu e suficient să înțeleagă lumea că e gravă situația?”, spune Moisescu.

Șeful DSP Cluj sesizează o tendință tot mai ridicată de negare în rândul populației. „Să spui că nu există acest virus e ca și cum ai nega existența cancerului.

Înțelegeți oameni buni că virusul acesta există, nu avem un vaccin pentru el și pentru a trece peste această perioadă e nevoie de un efort comun al întregii societăți. Soluții? Nu le înțelege, observ, mai nimeni acum, deși sunt foarte simple și la îndemână: adică să purtăm măști, să ne spălăm pe mâini, să evităm aglomerația, lucruri simple.

Nimeni. De ce? Pentru ce stau medicii în spitale și tratează acest virus? Fiindcă nu există? Riscul e foarte mare. Avem transmitere comunitară. Cine și ce să mai spună? Dacă nu putem sa fim atenți…

Vor intra alte spitale în tratarea Covid și atunci e foarte greu din nou pentru toată lumea. Relaxarea aceasta e prost înțeleasă de multe persoane. Externare? E un risc foarte mare pentru toată lumea. Recomandarea mea ar fi să se respecte spitalizarea de 10 zile, inclusiv de către cei asimptomatici”, a mai spus medicul.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii